Netulburare
Imi iese luna in cărare,
In seara cu suspin de flori,
Si ma grăbesc s-ajung în zori
Spre Infinit cu mări si Soare
Si prea grabit îmi las în treacăt
Atatea amintiri cu nori,
Sa plouă-n revărsat de zori
Uitarea mea c-un vis in lacăt
Sa o dezleg de toată vina,
Atâta cât a fost sa fie,
Si-n locul ei sa stea-n robie
Iubirea mea cu ochi ca luna
Sa o primesc între sprâncene
Când negrabit ajung în vale,
Sa-mi țină de urât pe cale
Si-n somn s-o mângâi pe la gene…
Si m-am oprit la țărmul mării ,
Iar marea stă netulburată,
Cu briza caldă si sărată
Îmi dă salutul ei si-al zării…
Un cântec viu din depărtare,
Adus de vechi corabieri,
Pirați cu solde si boierii
Si mii de păsări călătoare
Cutreieră prin visul nopții,
Si mă trezesc c-o floare-n glastra,
Privesc doar luna prin fereastră…
Pe Calea mea se joacă sorții!
——————————–——–
Dan-Obogeanu Gheorghe
9 Martie 2019