Dacă n-ar fi primăvară
Și n-ar bate vânt pe seară,
Oare cum să mai trăiești
Când nu poți ca să iubești?!
Cum să prindă rădăcină
Floarea albă din grădină
Fără ploi și fără soare,
Fără zori cu sărutare?!
Cum să crească iarba crudă
Fără dimineața udă
Și să înverzească fagul
Fără cerul, mândrul, dragul ?!
Viața asta dragă mie
Nu rodește în pustie,
Din iubiri de naște omul,
Așa înflorește pomul!
Cer senin și ploaia bună,
Soare blând și mândră lună,
Dimineți cu zori și rouă,
Ziua bună-n haină nouă ,
Toate sunt cărări de munte
Și trăire prin cuvinte,
Legământ de Taină Vie,
Ție dor, inimă mie…
Ție suflet cu durere,
Mie pași cu neputere,
Flori de măr în cuib de cuci,
Umeri tari să porți pe Cruci
Sau doar vise desuete,
Mandre fete si cochete,
Șoaptă de feciori cuminți
În talanții de arginți. …
…………………………..
Viața – i un firav lăstar,
Bob mărunt, mărgăritar,
Pică lacrimă de mare…
Îi zâmbești cu chip de soare
În prea plinul nostru verde
Primavara-n zori se pierde
Și rămâne cerul veșnic. ..
Lumânări cu tălpi în sfeșnic!
——————————–——–
Dan-Obogeanu Gheorghe
20 martie 2019