,,Sentința”
Ai vrut să-mi stai pe lângă suflet,
Să nu trăieşti în rătăcire,
Dar gându-ţi este numai umblet
Sau o fărâmă din neştire…
Nu-ţi spun poveşti americane
Şi nici nuvele franţuzeşti,
Te naşti din vechi foiletoane
Şi cazi în vechile poveşti!
Când visele iţi cad canonic
În vechi păcate pe altar
Mai vine îngerul demonic
Sa dea cu peria un var …
Şi bat cărările întoarse
Aceleaşi arse, scrum, regrete,
Tot plâsul inimilor stoarse
Îţi face sufletul burete…
Şi judecata e minciună
C-un adevăr scurt la picioare,
Îţi cântă lira cu o strună
Păreri de vis într-o uitare…
Şi visul cade peste zori
Cu stelele în fundul mării
Te vei trezi…n-ai cum să mori
Punând doar semnul întrebării…
Mai lasă o mirare-n zi
Şi un regret într-o oglindă
Şi iţi voi scrie poezii…
În cartea mea tu îmi eşti grindă…
Eşti stâlpul verde lustruit
Ce-mi ţine candela aprinsă
Lumina ei m-a mistuit…
Străin eram cand dormea stinsă!
Acum…e bine…m-ai iubit
În cărţi, mi te-ai făcut citire,
Te-am răsfățat şi te alint…
Eu te condamn la Fericire!
Sentință grea, de n-ai s-o duci
Te va închide epitetul,
Metafora vei vrea s-o-ncurci…
Dar nu uita să-ţi pierzi…regretul!
………………………….
Într-un recurs…din nou…citire…
Eu te condamn la Fericire!
––––––––––––––
Dan-Gheorghe OBOGEANU
4 iunie, 2018