Cristinel CRISTEA: Femeia mea din reverie (poeme)

Minune

 

Sunt vinovat că îndrăznesc

Să te iubesc la nebunie,

Dar știu că vrei să te iubesc

Și-ți place tot ce îmi faci mie.

 

Știu că dorești să te visez

Și fiindcă-i cald de tot,afară,

Vrei să visez pe trupul tău

Doar gura mea ce te-nfioară.

 

Și câte nu mai visezi tu?

Dar dacă scriu mă cenzurează

Un prim ministru literat…

Sau poate îngerii de pază?

 

Căci ești un înger coborât

Să îmi arate Raiul mie,

Nu mă mai satur de iubit,

Femeia mea din reverie!

 

Dacă-aș putea te-aș înghiți,

Dintr-un sărut cât viața toată,

Ca să rămâi numai a mea,

Cu gura ta de ciocolată.

 

Cu buze dulci și ochi nebuni,

Care vorbesc, trecând prin mine,

Ce tare vrei să te iubesc!

Ce bine-mi e visând din tine

 

 

O altă încercare

 

La noi, la colț, la prăvălie,

Se stă la coadă la noroc,

O să mă bag și eu în față,

Să iau și să o iau din loc.

 

Să-l bag în sacul din spinare

Și să te chem și tu să vii,

Să hoinărim, frumoși, sub soare

Și să ne spunem poezii.

 

Crezând că, plin îmi este sacul

N-am înțeles de ce-am pierdut

Cele mai mari iubiri din mine,

Până ce nu l-am desfăcut…

 

E gol în el și bate vântul,

Norocul este o părere,

Sunt doar suișuri coborâșuri,

E fericire și durere.

 

Norocul e în mine însumi

Când cred în mine, neclintit,

Trăiesc iubiri până la capăt,

Uimit cât sunt de fericit.

 

Norocul este chiar credința

Că poți să faci tot ce dorești,

Cu cât mai mare e dorința

Și limitele omenești!

 

Acesta e norocul meu,

Iubirea mea nemăsurată,

Azi nu-mi dai un minut, măcar,

Mâine-mi vei fi, cu viața toată!

 

 

Și nu mă pot opri



Ești mai urâtă decât tine, cea de mâine,
Și mai frumoasă decât tine, cea de ieri,
Clipă de clipă crește dragostea din mine,
Ești o minune de femeie, ești mister!

Nu înțeleg și nici nu-mi bat, o clipă, capul,
Cum ai pătruns când toate ușile-am închis,
Când mă temeam c-o să mă muște iarăși Iadul,
Tu ai venit și m-ai luat în Paradis.

Ești o minune de zeiță și femeie,
Nici nu-ndrăznesc să te ating, ai dispărea,
Dar ești femeie și atâta de frumoasă
Și știu că vrei să te topești pe gura mea.

O să îți dau la mic dejun felii din mine,
Poți pune sare și să muști din ființa mea,
E mult de când nimic din mine nu mai doare,
Fiindcă azi sunt, prin tot ce simt, doar ființa ta.

Da, astăzi ești, față de ieri, mult mai frumoasă
Mâine vei fi mult mai frumoasă ca acum,
Și vreau să-ți spun numai un lucru la ureche;
Eu sunt nebun, așa că pot iubi oricum.

 

 

De la moșii mei lăsate

 

Când ai căzut printre noroaie

Și simți că viața-i tare grea

Aș vrea să-ți spun c-aștepți degeaba,

Să te ridice cineva.

 

Când simți că viața îți dă palme,

Când simți că șansa te-a lăsat

Dacă aștepți o mână-ntinsă

Din nou te vei fi înșelat.

 

Compasiunea-i complezență,

Durerea ta, mâhnirea ta,

Cine le va simți ca tine?

Te rog, nu te mai înșela!

 

Din câte pilde-a spus bunicul,

Am înțeles, din dulce grai

Că lupta nu te face rege,

Dar dacă nu te lupți ce ai?

 

Descumpănit am fost adesea,

Însă gândind că-s vinovat,

Am dat tristețea de perete,

M-am ridicat și am luptat…

 

Făcând așa, de la o vreme,

Simți că nimic nu mai e greu,.

Nimic nu te mai trage-n spate,

Luptând, devii stăpânul tău.

 

Și-ncepi să râzi și să faci glume,

Să scrii poezii de neuitat,

Să te-ngrijești puțin de tine,

Cum, încă nu ai încercat.

 

Așa-nțelegi, gustând din viață,

Cam câtă viață ai pierdut,

Iubind orice te înconjoară

Și-ai vrea s-o iei de la-nceput.

 

Secretul vieții este lupta

Pentru persoana ta iubită,

Nu faci, poți da o viață-ntreagă,

Pe toată lumea fericită.

 

Ia îngrijește-te pe tine

Și-n spate să bârfească toți,

Fii tu Ali Baba și fură

Clipe, cât patruzeci de hoți.

 

Așa m-a învățat bunica,

Oricât de mult ai dăruit,

Nu mulțumești o lume-ntreagă

Și ieși mereu, nefericit

———————————-

Cristinel CRISTEA

Turcia, Istanbul

Iulie 2019

 

Lasă un răspuns