Prieten drag, aș vrea să-ți cer,
Să-mi spui, cum e acolo-în cer?
Căci de aici, pare-nnorat.
Ca-n ziua-n care ai plecat…
Ningea cu mii de fulgi nervoși
Ce izbeau în pământ, apoși…
Părea că plânge cerul, tot…
Să îl opresc am vrut să pot…
Frigul de-atunci, ne-a înghețat
În inimi, tot ce ne-ai lăsat;
Un gol profund și prea nedrept,
Regrete înfundate-n piept.
Tămâia cu mirosul sfânt
Se propaga ca într-un cânt
De jale și de neputință…
Căci…ai trecut în neființă…
Ardeau mocnit în lumânări,
Plăpând, ale durerii flăcări,
În două suflete slăbite
Rămase-n urma ta, rănite.
Iar noi…care te-am cunoscut
Rămași inerți, în plan tăcut,
Călătorim cu gându-n timp
‘N-al vieții tale anotimp…
Te-ai dus curând, prieten drag…
Și-ai poposit pe alt meleag
Îndepărtat, necunoscut,
Fără armură, fără scut.
Dar scutul tău… putem fi noi
Să te-apărăm de frici, de ploi
Cu ale noastre rugăciuni
Spre Dumnezeu, cel din străbuni.
Eu n-am să uit nicicând c-ai fost
C-un suflet, cât o zi de post;
Gigant și-atotcuprinzător
Și-acela….e NEMURITOR.
Adio-ti spun… și-mi amintesc
Cum imi spuneai mereu, să cresc…
Adio, suflet colosal!
Ne-om revedea cândva-n aval.
–––––––––
Cristina HOROTAN
Sfârșit de ianuarie 2021
Șelimbăr, Sibiu