Cristina CREȚU: Versuri

Casa noastră-i pasăre tăcută

 

Casa noastră este tot mai mică,
De câteva ierni, e de-o palmă-n pământ,
Când vin ninsorile, copilării uitate,
Desenul lor rămâne viu şi pur.

 

Ce rătăcite gânduri! Ce ninsoare
Mi se aşterne uneori pe gând,
Casa noastră-i pasăre tăcută,
Ce puii şi-a pierdut, pe rând, pe rând…

 

 

Măturătorii

 

Măturătorii au obosit,
stau pe o bancă şi beau apă.
Lângă ei, măturile lungi şi roase.
Au o sfinţenie ca-ntr-un tablou de Ressu
aceşti măturători bând apă,
aurii le sunt feţele şi mâinile muncite.
Soarele în octombrie e mai blând,
mii de braţe îi mângâie,
par îngeri odihnindu-se
şi nu ştiu.

 

 

Din giulgiu de lacrimi

 

Tăcerea este ca amurgul
căzut peste o câmpie.
Umbrele negre ale plopilor
închipuie drumul
spre care se uitau femeile satului
aşteptând.
Eroii nu s-au mai întors,
decât câţiva bărbaţi cu suflete răsturnate.
Unul avea un picior de lemn
şi în ochi o pasăre de pradă.
Unde e ţara pentru care s-a plâns?
Iarba creşte frumos
din giulgiu de lacrimi.

———————————–

Cristina CREȚU: Versuri

București

28 noiembrie, 2017