Cristian Petru BĂLAN: O călătorie imaginară care ne atrage

(Adnotări pe marginea eseului „O călătorie imaginară” scris de

Prof. Dr. Nicholas Dima)

Toți politicienii și intelectualii români de elită îl cunosc pe Prof. Dr. Nicholas Dima, nu numai ca unul din pricipalii realizatori ai emisiunilor românești de la Radio Vocea Americii, dar și ca profesor universitar american specialist în geografie, geopolitică și studii internaționale. De asemenea, este cunoscut și ca un prolific scriitor și autor al mai multor cărți și studii publicate în limba engleză, în Statele Unite, precum și în limba română, semnate ca Nicolae Dima. Sunt lucrări deosebit de informative și de mare valoare pentru specialiști. Îmi permit să amintesc doar câteva titluri, din cele mai cunoscute: „Horn of Africa: Culture, Religion and Politic”; „Geopolitica”; „A Journey to the Omo Region of Ethiopia”; „The Mankind Quarterly, Winter 2007”; „The United States and the War on Terrorism since 9/11.2001“NAFTA and the Perspectives of a North American Community – SFPPR”; „NAFTA and the Perspectives of a North American Community – SFPPR”; „Is a Russo-Ukrainian Conflict Imminent? – SFPPRR”; „Moldova between Russia and Romania – SFPPR”; „University Education in Eastern Europe: The Case of Geography” Journal of Geography, May 1978 – etc., etc.

Dintre lucrările scrise în limba română, studiul „O călătorie imaginară” (Gânduri și preocupări între știință și conștiință) este printre cele mai interesante dezbateri cu care cititorii români iau contact, fiindcă aduce informații cu totul noi, cu tente nu atât filosofice cât, mai ales, științifice, referitoare la domeniul metafizicii și al fizicii cuantice. Autorul este preocupat să analizeze în profunzime aceste probleme și să ni le explice în termeni concentrați, expunându-ni-le așa cum le-a înțeles el însuși la un moment dat. „Potrivit cercetărilor, spune profesorul Nicholas Dima, realitatea cuantică constă din energie vibrantă, care la anumite frecvențe se transformă în materie. Tot la nivel cuantic, materia se schimbă permanent și se retransformă în energie. În cadrul acestei refaceri și prefaceri se petrece însă o mare enigmă. Fiecare transformare păstrează informația trecerii de la energie la materie și de la materie înapoi la energie.”

Reversibilitatea materiei fusese deja bănuită de autor și s-a bucurat că ceea ce bănuise înainte, un grup de oameni de știință, prin cercetări și analize complexe, au demonstrat că este un fapt real. Aceștia, după cum ne explică profesorul Dima, au descoperit că „fiecare transformare păstrează informația trecerii de la energie la materie și de la materie înapoi la energie. Dacă la nivel quantic materia se transformă în energie, la nivel cosmic, atât materia cât și energia, sunt înghițite în final de sorburi cosmice sau aspiratoare cerești.” Transformările de genul acesta devin implicit și o cale de recuperare a iluminării conștiinței, fiind o apropiere de dimensiuni transcendentale necunoscute, iar omul atins de iluminare intră în această dimensiune și se adaugă procesului de salvare.

În filosofia creștină, dar nu numai, se atrage totdeauna atenție că forțele binelui sunt într-o continuă luptă cu forțele demonice ale răului. Ele nu trebuie subestimate. „În cercurile dantești, ne avertizează studiul autorului, diavolul este implantat într-un bloc infinit de gheata și condamnat în eternitate să zacă acolo inert. Dar va exista un moment în timp, când procesul trebuie terminat, cei salvați fiind admiși în imperiul luminii, iar cei răi aruncați în hăul nimicului pentru vecie. A doua venire! Pe scurt, eu tind să ader la aceasta explicație.” Afirmația autorului este pe deplin credibilă, mai ales că ea vine și din partea unor nume cu rezonanță: Blavatzki, Gurgie, Ouspenski, Kabala, Urantzia, Capra, Dante și a multor altor nume mari, pentru că este văzută ca pe singura aserțiune capabilă să reconcilieze toate paradoxurile existenței…

Autorul studiului citat de noi este întru totul de acord cu teoriile celor amintiți, dar, în plus, încearcă să le completeze cu unele adăugiri care concurează cu cele existente. Se știe că fiecare atom din acest univers este caracterizat de o vibrație a electronilor pe orbită și cu cât vibrația este mai înaltă (deci, cu amplitudini și frecvențe mari), cu atât atomul respectiv este mai încărcat cu energie pozitivă sau negativă. Este un adevăr stabilit după ce s-a cercetat amănunțit tabloul elementelor lui Mendeleev. Astfel, în natură, s-a descoperit că atomul de hidrogen are cea mai simplă structură, acest gaz fiind absolut predominant în cosmos (stele, galaxii etc), constituientele respective fiind surse infinite de energie.

Aceasta o știm cu toții, iar profesorul Dima ne declară că este convins că și ființa omenească, o entitate plină de forțe cosmice concentrate, vine spontan să completeze marea energie din univers cu propria-i energie, cea umană, și adaugă: „Asceza, dialogul cu Dumnezeu (în gând), emoția puternică (pozitivă sau negativă) pot, de asemenea, crea, modifica, pot limita sau amplifica diferite frecvențe, permițând omului să aibă acces (limitat desigur) la vibrația universală (energia universala, unii îi spun inițială, fundamentală etc.) care este, de fapt, Dumnezeu. De ce? Pentru că toate au fost create prin această energie care vibrează continuu, adică toate au fost create de Dumnezeu, și uite așa, știința va ajunge într-un final sa demonstreze științific, indubitabil, tot ceea ce spune religia într-un mod literar, prin parabole. Biblia conține numai și numai adevăruri, iar problema este cum sunt spuse aceste adevăruri.”

Prin aceste rânduri, cititorul capătă ideea organicității substanțiale a unor surse considerate esoterice. Este o rapidă traversare a spațiului imaginar transcendental, fiind un concentrat proces de intelecție a fenomenelor fizice percepute de mintea umană. Este o percepție candidă, filtrată și rafinată prin lecturi mai vechi sau mai noi, ceea ce deschide o perspectivă asupra realului cosmic și terestru. Trebuie menționat și răspunsul cum și în ce fel se înrudește fizica cu metafizica, în convingerea că ar exista o asemenea înrudire, de vreme ce în natură nimic nu pare să existe degeaba. Peste toate însă efectul maxim îl are entropia, fiind evident că ea afectează dintotdeauna întreaga existență, fără excepție, și dacă Creatorul suprem nu ar lua măsuri, atunci universul se va termina într-o uniformitate „infinită și rece, lipsită de orice șansă”, dar Creatorul se folosește de entropie și de energiile aferente, prin crearea unui sistem cosmic de reciclare continuă în care omul reprezintă ultima verigă – și de aici necesitatea de apariție a binelui și răului, a legilor contrariului, binele contribuind la evoluție, răul la involuție (o involuție care, totuși, poate crea ambiția de a rezista și de a lupta pentru a recuceri binele), de unde – citându-l din nou pe autor – conchidem: „trebuie ca balanța între bine și rău să tindă firesc înspre bine.” Altminteri, în final, răul ar duce la moartea definitivă, la neant entropic. Echilibrarea și evoluția spre bine se face prin reciclări cosmice și reciclări derivate din domeniul aparent redus al microcosmosului. Ceea ce analiza profesorului Nicholas Dima aduce nou este asocierea fenomenului descris cu existența așa numitelor „black holl”-urilor cosmice (a găurilor negre). „Găurile negre reprezintă porți speciale pentru astfel de reciclări, (…) Găurile negre au putere numai asupra entităților de masă, deci supuse atracției gravitaționale. Spiritul și informația, neavând masă, probabil nu-i afectată, astfel informația să poată crește până la autorealizare, adică până la extinderea conștiinței în întregul Univers. Omul atins de iluminare intră în această dimensiune și adaugă procesului de salvare.”. Revenind la sintagmele de „găuri negre” sau de „găuri cerești/sorburi cerești”, amintite înainte, profesorul Dima crede că aceste expresii încetățenite au fost neinspirat traduse cu asemenea denumiri insuficiente și nepotrivite în limba română, deoarece, în realitate, ele nu sunt„găuri”, ci niște mărețe portaluri. El subliniază aceste definiții cu și mai multe detaliă: „Inițial, astrofizicienii au crezut că în urma absorbirii materiei și energiei de către marile sorburi se pierde totul, inclusiv informația. Într-un sorb negru s-ar pierde deci și scânteia divină din noi împreună cu întreaga noastră zestre spirituală. Acest lucru ar crea însă un paradox și ar contrazice legile fizicii, potrivit cărora în natură nimic nu se pierde. Eu cred ca aspiratoarele cerești reprezintă mașinile divine prin care o forță supremă reciclează materia și energia păstrând însă informația și odată cu ea tot ceea ce reprezintă Eul fiecăruia dintre noi. În această ipoteză și în cazul omului, informația de care vorbesc fizicienii este însăși conștiința noastră. Scânteia divină sădită de Dumnezeu în noi se păstrează. Recunosc că recurg la un salt pe care nu-l pot dovedi. Spre surpriza mea însă, tot știința vine cu o nouă ipoteză: Sorburile cerești nu sunt numai negre și reci; ele sunt și fierbinți (Warm holes) și, prin noua interpretare, ele au capacitatea de a păstra informația. Conștiința și zestrea noastră spirituală sunt probabil doar triate și reciclate într-o altă dimensiune. În ce privește conștiința, lucrurile se complică. Unii gânditori susțin că realitatea imaginată de cele mai noi cercetări științifice există doar în conștiința noastră. (ca o hologramă, n.n).”

Firește, cercetările științifice din acest domeniu nu se vor opri aici, deoarece mai sunt multe detalii de lămurit și ne mândrim că o serie de cercetători și savanți români sunt implicați în asemenea studii complexe și necesare. Avem deja câteva nume de specialiști din țara noastră recunoscuți în lumea întreagă pentru descoperirile lor.

„Călătoria imaginară” a Prof. Dr. Nicholas Dima se încheie splendid cu aceste frumoase cuvinte: „Toţi suntem în vizită în acest moment şi loc. Suntem doar în trecere. Am venit să observăm, să învăţăm, să creştem, să iubim şi să ne întoarcem acasă…” . Închei cu mărturisirea că o asemenea călătorie imaginară, chiar succintă cum a fost concepută, este o potecă luminoasă a cunoașterii de noi înșine care are derivații absolute spre alte multiple căi universale a căror existență nu mai poate fi respinsă. Ea ne sugerează să pornim încrezători în căutarea lor.

––––––––––

Cristian Petru BĂLAN

Glen Ellyn City, SUA

6 decembrie 2020