PUNTEA DINSPRE ÎNTUNERIC SPRE LUMINĂ
Cu un condei cioplit în întunericul etern,
Încerc să îți culeg un coș cu sâmburi de lumină
Dintr-un copac ales ce-și are sorgintea în infern
Și care de fapt rodește doar când e lună plină.
Te aștept pe puntea dinspre întuneric spre iubire,
Pe tine lumină și spre lumină năzuind
Vreau văpaia ta să mă transforme în zefire
Doar vrăji făcu o mânătarcă iubirea-mi auzind.
Caut lumină în cioburile de întuneric,
Rămase de la fiecare clipă ce-a plecat
Se mai aprinde arar câte un foc himeric
Ce-n candele de dor îmi plâng amurgul neîncetat.
În palatal negru vreau să pictez lumina,
Punte până la porțile împărăției tale
Al cărei zăvor nu-mi este dat să îl deschid cu mâna
Vreau să beau nectarul dragostei din sacrele pocale.
Candele negre ard în altare iar lacrima-i de jar,
Îmi luminează calea spre sanctuarul tău
Așa descris-a pe tabla vieții prețiosul zar
Primește-mă te rog degrabă-n visul tău !
—————————————–
Cristian Gabriel VULPOIU
23 iulie, 2018