AZI VALUL MĂ SCRIE ÎNTR-O CARTE
Azi valul mă scrie într-o carte,
Despre iubiri pierdute-n necuvinte
Creând o singularitate
De versuri albe mate, suspinând ardente,
Azi valul mă scrie într-o carte,
Și orice literă a sa-i o rană
Ce țipă a blestem sau poate a moarte
Proslăvind de-a pururi marea drept icoană.
Valul mă scrie astăzi într-o carte,
Șoaptele mării-n plenitudini îmi sunt prană
Ispite de miazăzi sau miazănoapte
Să mă afund în genuni inima mă îndeamnă.
Valul mă scrie acum în pagini albe,
Din muște de stele ale vechiului Talmud
Cu un penel cioplit în chihlimbare
Și călimară din rouă, dospită în amurg.
În stihuri plânge valul într-o carte,
Pe glezna ta mireasă a infinitului absurd
La nunta ta îți voi aduce stele coapte
VALURI VIVANTE
Țărmul arde iar soarele se revarsă în mare,
Acompaniat de trilul de viori, cântă un lied bacant
În zâmbet de copil icoana sacră surâde-n zare
Nu mai există cer sau pământ, ci doar valul vivant.
Ucide a mea ființă și mă spală de păcate,
Și fă o punte către cer din gândurile mele
Învață-mă să fac din viață pastel de belle-arte
Pe coama unui val purtat, să mă pierd printer stele.
Plânge valul vivant a pură binecuvântare,
Cu lacrimi de înger din străfulgerări obscure
Curg pe hârtie petale de azur, condeiul moare
Tăiat de la rădăcină de a profanului secure.
Valuri bacante sărută soarele vivant,
Templul absolut ce noaptea se ascunde-n mare
La crepuscul, iubirea având luna drept liant
Pe scara grea către împărăteștile altare.
Se așterne soarele vivant în versuri și-n cuvinte,
Atunci dar și cuvintele vor deveni vivante
Vor defini atunci celeste postulate
Definise-va atunci a noastră celestă cetate.
MAREA
Tu ești a dragostei geneză,
Iubire, dor sălbatic și fior
Dans șăgalnic în anamneză
Mântuită de al soarelui cuptor.
Mă mântuie marea cu al ei descânt,
Și cu a sa simfonie de viori
Un singur vis între cer și pământ
Pastel pictat în divine culori.
În culori de curcubeu divin.
Dintru al luminii creuzet
Marea mi-e icoană, ei mă închin
Ei, și al talazurilor zumzet.
Mă reclădești dintr-ale mele cioburi,
O, mare, candelă de vers
Ții aprinse ale iubirii focuri
Cele mai puternice din univers.
Lacrima divinității, marea,
Tot ce noi numim eternitate
Visul, ispita, trăirea
Omul și marea, singularitate.
UNDE SE DUC VALURILE CÂND PIER ?
Unde se duc valurile când pier,
Precum stelele într-un nou infinit ?
Sau poate plâng pe un țărm auster
Și de agonizante ploi pustiit …
Unde se duce valul care piere,
Spre ce neant se tânguie în zori ?
Iubește alte tărâmuri efemere
Descoperă alte izvoare de comori.
Când valurile tac, și timpul tace,
Făcându-se ispitelor vasal
Nici temuta clepsidră nu mai toarce
Doar tăcerea mai șoptește în fundal.
De ce trebuie să piară valul,
Spre alt neant, spre alt tărâm ?
Plâng catargele sărutând malul
Plâng până și peștii în adânc.
De ce plânge valul atunci când piere ,
Și se dezmiardă clipele de foc ?
Se varsă oare-n marea de himere
Sau spre fiori și șoapte-n nenoroc …
VEȘMINTELE MĂRII
Când petalele de azur întâlnesc turcoazul mării,
Se pare că s-ar țese o saga de iubire
În straie de vis și dor nebun până în pragul înserării
Tu mare, netezești cărarea noastră spre nemărginire.
Veșmintele mării sunt veșmintele iubirii,
Poleite-n mir curat și-n lacrimă de soare
Visul întâlnește odiseea nemărginirii
Și pentru a ajunge, avem azimutul la picioare.
Marea ne șoptește printr-ale soarelui vitralii,
Iar nisipul ne zâmbește cu ale sale văpăi
Chiar dacă norii negri nu se rup în zeci de falii
Ne găsim adăpost într- ale dragostei odăi.
Veșmintele mării, un colt pictat de paradis,
Fârtați cu zenitul, valul și abisul deopotrivă
Trăim cu toții sub aceeași matcă supremul vis
Încă nu am găsit cărarea care ne-ar duce în derivă !
O MARE A IUBIRII
Un cântec ești, tu mare a iubirii,
Cântat de heruvimi din alăută
Zefirii și pescărușii-s mesagerii
Luminii, a zorilor redută.
Soarele iarăși a evadat din mare,
Să ne mângâie al nostru ego tern
Corola iubirii reapare
Petale de vis curat peste noi se aștern.
O, mare a iubirii, raiul meu,
Cu izvoarele în marele abis
Zâmbește, luna e la apogeu
Așa cum Heracles însuși a prezis.
O mare a iubirii, precum am promis,
Nisipul învăpăiat drept catafalc
Inimi arzând, văzduhu-i de ametist
Pășim încet spre absolutul dual.
Prilej de incantații, vechii zei,
Au transformat marea iubirii în totem
Lăsând la temelia lumii odisei
De la apogeu, până la requviem.
SE ASCUNDE SOARELE ÎN MARE
Se ascunde soarele în mare,
Și vistieria cerului se ivi din cețuri
Surghiunind edenice hotare
Translatând lumini și umbre peste ghețuri.
Când soarele se ascunde în mare,
Paharnicul supreme negociază calde ploi
Sorb curcubee și orice nor moare
Se inversează iarăși scara de valori.
Când soarele se ascunde în mare,
Viață și moarte converg spre fatidicul absurd
Șoapta asfințitului mă doare
Căci simt cum picături de rouă peste mine curg.
Mă doare infinitul de dincolo de nori,
Lanțurile iubirii țin soarele captiv.
Ispite demierd visul în culori
Ce ne zâmbește de la nivelul său contemplativ.
Caut inefabilul iubirii,
Ascuns de noi în alegorice talazuri
Îmi las deschisă rana nemuririi
Atunci când soarta trage fatidicele lozuri !!
TE IUBESC ACUM !
Te iubesc acum, îngerul mării,
Pe cerul de azur am scris numele tău
Te aștept pe țărm în clipa înserării
Să ne iubim în marea sufletului tău.
Te iubesc acum, a mea sirenă,
Iar spuma mării ne înveșmântează-n zei
Doar soarele este astăzi în arena
Ne-arată calea către templul dragostei.
Te iubesc acum, mândră crăiasă,
Nimfă a lui Neptun, tu prea frumoasă fată
Icoana mea, vreau să îmi fii mireasă
A visului și a mării floare delicată.
Te venerez acum, o îngeraș,
Tu care credința dragostei ai postulat
Oceane de fiori și blestem în urmă lași
Și calde ploi, de mari păcate ne-am spălat.
În cerul alegoric iubito, te aștept,
Ne așteaptă zorii cu al lor ospăț bacant
Ești inima-mi de lângă piept
Tu însăți ești calea spre al dragostei palat.
TE AȘTEPT IUBITO
Te aștept iubito în cereștile altare,
De unde izvorăsc mări și odisei
Tot de aici primește iubirea ta culoare
Tot aici e locul nostru, lângă zei.
Te aștept iubito, la margine de cer,
Să descoperim al iubirii noastre sanctuar
Lepădați pe veci de tot ce-I sfânt sau efemer
Sorbim nectarul vieții ce ne-a fost dat în dar.
Te aștept iubito în amurg,
Să privim cum soarele răsare
Cum lacrimile sale în mare se scurg
Și cum zâmbetul etern pe boltă reapare.
Te aștept iubito-n vechiul port,
Aici nu mai sunt nici vase, nici catarge
O singură corabie, doar pentru noi
Ce ne va purta-n regatul Cartagina.
Te aștept iubito-n marele abis,
Delirul lui dante să îl retrăim,
Să nu ne mai trezim dintr-al iubirii vis
Și măcar în vis noi să ne regăsim.
ÎMI CÂNTĂ MAREA
Îmi cântă marea o simfonie-n re minor,
Fiori se înfiripă-n trilul de viori
Suspine și legăminte mă freamătă ușor
Elegii și mantre șoptite-ncetișor.
Îmi cântă marea romanțe cu a sa orchestră,
Melancolii ce îmi pun inima pe jar
Îmi desenează-n suflet o dragoste rupestră
O sinapsă în universal tutelar.
Îmi cântă marea solfegii fecunde,
În metru milenar la liră și pian
Las emoția ca un torent să mă inunde
Să descoperim al dragostei liant.
Îmi cântă mare ape sacrul portative,
Zefirul are raza de soare drept baghetă
În ritm andante dar foarte cursiv
Un munte de trăiri îmi lasă ca amprentă.
Îmi cântă marea, mă face al ei captiv,
Inert, m-am contiopit cu marea
În inimă s-a așezat ca sacru pandativ
Spre Nirvană am găsit cărarea.
SĂRUTUL MĂRII
Când primesc sărutul mării, eu nu-mi mai aparțin,
Las alegoricului val întreaga mea ființă
Nimic din micul meu univers acum nu mai dețin
Îmi caut drumul sinuos al luminii spre căință.
Când marea mă sărută, eu nu mai sunt ființă,
Încerc a mă reclădi oarecum din cioburi mate
Încerc să-mi duc la bun sfârșit dreapta sentință
Chiar dacă acum nu sunt decât o entitate.
Sărutul mării la crepuscul, extaz și agonie,
Și totul pare-ncremenit atunci când timpul tace
În final totul se rezumă doar la poezie
Ce pare să mă scoată din străvechea-mi carapace.
Sărutul mării, frumoasă taină, te iubesc,
Pe tine, dar mai ales pe eternitatea ta
Ești dincolo de absolut și de orice este lumesc
Să fiu doar eu și magicele-ți mantre, asta îmi doresc !
ULTIMUL VAL
Lasă-mă iubito, să sărut ultimul val,
Și apoi să plecă înspre păgâna libertate
Să ne facem casă în oceanul abisal
Pe veci vreau să fim uitați de păcate sau de moarte.
Ultimul val plânge pe glezna ta, iubito,
Cu lacrimi amare de patimă și dor
Ți-ai lăsat inima-n mare azi droit-o
Ești totodată viață, lacrimă și fior.
S-a răstignit și al mării noastre ultim val,
Pe crucea venerată a nopții tutelare
Se aud cuiele lovind ca un pumnal
Pe Golgota iubirii, un deal neluminat de soare.
Soarele sărută tardiv ultimul val,
Și marea zbuciumată are al său destin
Viață și moarte în delir sentimental
Ne invită așadar pe toți la tragicul festin.
IUBITO, HAI SĂ NE MUTĂM ÎN MARE !
Iubito, hai să ne mutăm în mare,
Să îți sărut apoi regatul din cerul de sub valuri
Hai să explorăm ale timpului hotare
Fără de noi să alergăm printr-ale dragostei portaluri.
Iubito, hai să ne mutăm în mare,
Spre păgâna libertate din noaptea tutelară
În zori noi să-I dăm visului culoare
Pictăm pastel pe șevaletul cerului de seară.
Iubito, casa noastră e în mare,
Șăgalnicele cețuri ascund acum sfioase zări
Privește întregul univers cum moare
Nu mai oprește nici un tren în demult părăsite gări.
Iubito, în mare este al nostru palat,
Sărutat în amurg de-a soarelui catapeteasmă
Și de sute de catarge mângâiat
Delirul lunii-n cruce zâmbește a fantasmă.
Iubito, hai să evadăm în mare,
Din lumea asta concretă-n care păcatu-i sarcofag
Care a pus lacăt pe visare
Și unde parcă tot spre moarte drumurile trag !
BRIZA MĂRII
Mângâiere,
o felie din raza ta
de panaceu,
Peste noi
cristalele opace
de sub cerul de opal …
Briza mării,
văzduhul dezmierdat
peste ramuri de dor,
Năluci
alunecând ușor
cu soarele drept opaiț.
Tu lacrimă,
scrii ale mării falduri
pe al iubirii pergament…
stârnești incantații
iar energia ta
simt cum mă divide !
Ardent !
Mă divide la nivelul de atom,
și fiecare moleculă din mine
este un infinit
un templu cu dom !
Mă extragi din soare,
iar seva mea-i un cântec
ce rodește
mere dulci.
Ah, briză briză,
cum nu am cuie
să te răstignesc
într-o rană
din spuma mării
în freamătu-I de foc !
Și unde voi fi,
atunci când focul
va năși marea
la vremea-i de soroc …
—————————————–
Cristian Gabriel VULPOIU
3 septembrie, 2018