LA MARGINI DE TUMULT
Moartea e la margini de tumult,
Iar lumânările nu mă mai mint a soare
A ta rugă în amurg iubito o ascult
Căci luna s-a ascuns în felinare.
Soarele abia zâmbește din penumbre,
Când timpul curge-n amfore de abis
În necuvinte ard și-n patimi sumbre
Mă reculeg în alchimia unui vis.
Marea e rece și focul ca de gheață,
Îmi mistuie păgâna nemurire
Visele mi le așează în balanță
Pe portativul unei ludice clepsidre.
Iubito, iarna șuieră a moarte,
Și parcă de mine tot mai departe ești
Îți scriu de sub geru-ntunecat o carte
Mi-e dor de tine și aștept calde vești.
Regatul alb a acoperit drumul dintre noi,
Mă gândesc la tine și parcă nu mi-e bine
Când vei trimite dara plicul înapoi
Te rog iubito, trimite-te pe tine.
—————————–————————
Cristian Gabriel VULPOIU