LA MARGINE DE NEFIINȚĂ
La margine de neființă,
din plenitudini timpul țâșni
l-am prins în căușul palmei mele
și-l țineam privindu-l șăgalnic …
micul neant …
soarele coborî în amforele
de absint …
în petale de mir
mă picură abisul
în timp ce mă pierd absent
în pastelul mat
al ploii
ce revarsă peste noi
divine liturghii
să le aud în răspântii
la porțile pleiadelor
la picioarele triadelor
la limite de neființă
culeg muguri de atomi
de sinceră căință
morții mă fac velință
pentru o singură dorință
…………………………….?!
Cristian Gabriel VULPOIU
5 octombrie, 2018