Costache NĂSTASE: Poezia

POEZIA

 

Poezia e o floare apărută-n drumul tău
Plăcută și zâmbitoare, un bun prieten la greu.
Este susur de izvor aducând mult optimism,
E încântare și fior, balsam pentru omul trist.

 

E fata adolescentă cu șuvițele în soare,
Care uimește și încântă prin prospețime și candoare.
Stare de spirit elevată plutește peste proza vieții,
Emoție condensată depusă-n paginile cărții.

 

Poate fi apa adâncă în care se reflectă stele
Sau trilurile din luncă scoase-n zori de filomele.
E parfumul florilor emanat de dimineață
La ivirea zorilor când lumina le răsfață.

 

Este șoapta unor îngeri tocmai întorși din vacanță
Unde scutiți de constrângeri au aflat ce-i aia viață
Poate fi medicament pentru gânduri deprimante,
Remediu eficient pentru trăirile stresante.

 

Este legătura vie care drumul netezește
Între cel care o scrie și acel care-o citește
Generatoare de zâmbet, o perlă într-un șirag
Este hrana pentru suflet, consumată cu mult drag.

—————————————

Costache NĂSTASE

Bucureşti

29 septembrie, 2018

Lasă un răspuns