MOV, ALBASTRU ȘI MARO
Aproape adormit eu te-am visat,
iar gândul mi-a rămas îngemănat
cu gândul tău, pierdut pe undeva,
desprins din teaca lui de catifea.
Apoi am adormit, numai o clipă,
și-n vis vedeam incert cum se ridică
tot trupul meu într-un văzduh neclar
stropit cu picături de chihlimbar;
iar tu pluteai deasupra mea pătată
de-o ploaie ce pica defragmentată.
Te-aș fi adus de mine mai aproape,
dar te pierdeai prin nevăzute ape
dintr-un tablou pictat de Picasso
cu mov, albastru și puțin maro.
Și trupul tău se legăna pe pânză
ca un văzduh împodobit cu-o frunză,
iar movul-n roșu se schimba treptat
pe fondul de albastru răsturnat;
și chipul tău din umbră mă privea,
turnând din ochi licori de peruzea.
Dar într-o clipă-ai dispărut fugară
pe năluciri ce se suceau afară
sub norii negri adunați sub cer
pe străvezii apusuri de arcer
ce replicau imaginea-ți pictată
pe pânza cerului, neterminată.
Erai sau nu erai, nici nu mai știu,
c-afară se făcuse prea târziu,
iar chipul tău prin mine se scurgea
ca raza ruptă dintr-un ciob de stea.
———————————————–
Corneliu NEAGU
23 noiembrie, 2018