IPOTEZE
De-aș mai putea să readuc
cu umbrele ce vin din față
refrenele din glas de cuc
pe iarba aspră din fâneață,
ori în izvoare dor să pun
să nu-și mai uite apa care
sub creanga sfântă de alun
adună semne de-ntrebare,
Sau într-o margine de gând
să mai ascult pe înserate
uitările ce trec plângând
pe mal de ape-nvolburate,
ori dacă nu m-aș înșela
că m-ai iubit lângă o dună,
pe când pica din cer o stea
prin ploaia razelor de lună,
Sau din uitare să revin
să te aștept fără speranță
lângă pădurea de anin
pe malul apei de faianță,
ori dorul meu neliniștit
să-l readuc de pe orbită
de s-ar opri din mers subit
văzând o fragedă ispită,
Atunci, desigur, că aș vrea
să mai accept, ca altădată,
uimirea din privirea ta
să mă cuprindă dintr-odată
și te-aș ierta, și te-aș iubi,
cu patimă și nerăbdare,
când fără voie m-ai minți
cu vorbele-ți seducătoare,
Chiar te-aș ruga să mai rămâi
o zi, o noapte, împreună,
să-mi fii femeia cea dintâi
și cea din urmă-a mea furtună,
apoi aș vrea din nou să pleci
uitarea-ncet să mă cuprindă,
să gust tăcerile prea reci
privindu-mi chipul în oglindă.
———————————————–
Corneliu NEAGU
25 ianuarie, 2019