Corneliu NEAGU: Castanii

CASTANII

 

Au înflorit castanii la-nceput de mai,

coroanele par sfinte candelabre,

cu brațele întinse spre cerescul rai,

să-și etaleze sfintele podoabe.

Ajung când soarele dispare-n asfințit,

lăsând în urmă gara-ntunecată…

Cobor din tren și văd în fața mea, uimit,

castanii mai frumoși ca niciodată.

 

Mă-ntreb, fără speranță, dacă n-ai ajuns,

cu-același tren, în gara noastră mică,

și gându-acesta, printre amintiri ascuns,

îmi toarnă-n suflet reci fiori de frică.

Rămân în urmă și privesc nedumerit

atâtea chipuri care-mi par străine,

eu pentru ei nu sunt decât un nou venit,

nu cel ce-și vinde viața pentru tine.

 

Pe malul râului ajung într-un târziu,

urmând poteca, parcă neumblată,

unde aș fi vrut s-ajung nici nu mai știu,

mă-ntorc din drum spre gara-ntunecată.

Mă cheamă înapoi un tren necunoscut,

las pe peron prezentul care doare,

vei fi de-acum doar umbra din trecut,

sau, între foi, petala dintr-o floare…!

———————————————–

Corneliu NEAGU

București

27 aprilie 2020