ALTĂ CALE
Nevăzute praguri am trecut,
din dorințe mi-am croit o cale,
dar deodată parc-a dispărut
depănată-n magice sucale.
Retrăgându-mă în sinea mea,
vorbele stupide mă stresează,
parcă mi-ar cânta o cucuvea,
din tenebre, ziua la amiază.
Știri trăsnite, spuse în deșert,
vin să ne înece, ca o boală,
prostul, pus în haine de expert,
le enunță fără șovăială.
Tot ce-aud îmi pare anormal,
vorbe aruncate fără miză,
parcă ar veni dintr-un spital
cu nebunii puși într-o remiză.
Resemnat, îndată mă retrag,
am decis să merg pe altă cale,
în adâncuri îmi ridic un prag,
stavilă la vorbe marginale.
———————————————–
Corneliu NEAGU
București
26 martie 2020