Despre revistă

Revista LOGOS și AGAPE prin multiplele sale colaborări cu autori români din țară și din diaspora, publică materialele primite, oferind autorilor șanse egale, singurul criteriu de selectare fiind cel valoric.

*

Numele revistei a fost sugerat de  Pr.dr. Maxim (Iuliu Marius) Morariu

Sigla revistei creată de (C) George Roca – Director onorific

Fondator: Mariana Gurza

***

Colaborarea cu revista este benevolă. Publicarea materialelor reprezintă o modalitate gratuită de promovare a autorilor, serviciul de imagine pozitivă adus acestora rămânând scopul principal al revistei.

Preluarea materialelor de pe site poate fi făcută numai cu acceptul autorilor și cu indicarea expresă a sursei.

Materialele nu vor fi folosite în alt scop decât cel al publicării, folosirea conținutului sau a unei părți a acestuia în alte scopuri (includerea în anuarele revistei, de exemplu) fiind permisă doar cu acceptul proprietarilor de drept.

Materiale să fie  în format Word, font Times New Roman 12 , cu diacritice.

Materialele publicate nu reprezintă și punctul de vedere ale revistei.

Răspunderea privind materialele publicate în revistă precum și punctele de vedere exprimate în acestea revin în totalitate autorilor.

Le mulțumesc tuturor colaboratorilor și cititorilor, asigurându-i de sinceritate, respect și gratitudine !

Materialele se primesc pe adresele:  

mariana.gurza@gmail.com / adresa  nu mai poate   fi accesata 

COLECTIVUL REDACȚIONAL

Mariana GURZA –  Director

Vasilica GRIGORAȘ – Redactor-șef

Dumitru MNERIE – Redactor-șef adj.

Gabriela Victoria MNERIESecretar general de redacție

Alexandru Eusebiu CIOBANU – Redactor

Maria FILIPOIU – Redactor

Mioara HUSUSAN – Redactor

Lavinia Elena NICULICEA – Redactor

Irina Lucia MIHALCA – Redactor

Miriam RIZAC MÎRZA – Colaborator 

***

Director onorific și colaborator: George ROCA – Australia (Membru Emeritus ARA, Fondator  RMG)