Poezia care ajunge la sufletului celui ce o citește, sinceritatea și limpezimea destăinuirii unor gânduri și emoții, fac din poeziile alese în această antologie, o probă de onestitate poetică și civică. Iată-mă așa cum sunt, pare a spune poeta Maria Găitan Mozes, aceasta a fost viața mea, cu bune și cu mai puțin bune, mi le-am asumat pe toate și așa am străbătut aproape un secol de istorie, o viață marcată de apartenența sufletească la aceste două țări: România și Israel. În prima, a cărei limbă maternă m-a format, am ajuns în clipa dramatică a războiului, ca refugiată din Basarabia.
În a doua am ajuns prin propria alegere, aici trăiesc și azi și îi sunt recunoscătoare. Le iubesc și le respect pe amândouă. Nu am așezat între ghilimele această spunere pentru că, de fapt, nu poeta a rostit-o, ci asta am înțeles eu că ar vrea dumneaei să spună prin opera ei literară. Franchețea cuceritoare, ritmul suplu al versului, seninătatea ei în fața încercărilor vieții fac casă bună în poezii limpezi, clare, cu exprimare adeseori succintă, esențializată și potrivită cu exprimarea în limba ebraică. Într-o superbă caracterizare, aș zice chiar inegalabilă prin felul de a păstra măsura vorbelor, Zoltan Terner scrie: „Ne oferă o mirabilă lecție despre cum poți îmbătrâni frumos.(…) Ceea ce definește întâi de toate superba personalitate a poetei este insolita îngemănare între dârza verticalitate morală și delicatețea sufletească. (…) Prin scrisul ei, Mărioara Găitan ne aduce o adiere de bunăstare sufletească.”
Aș adăuga că un fel de rapel peste timp și spații transpare din întrebarea „Cine-s eroii?” evident sub impresia puternică a istoriei Statului Israel însă poezia duce cu gândul și la drama războiului de eliberare a României de sub ocupația fascistă. Căci tema eroismului și a sacrificiului personal este nuanțată și prin tema celui care supra-viețuiește, rămâne, prin tema martorului ocular marcat de durere și traumă, în fine, teme universal umane, temele luptelor pentru independență și păstrarea identității ființei naționale. Cele care nu se perimează niciodată. Când ajunge poezia la sufletul cititorului, mai cu seamă atunci când ea e tălmăcită în alte limbi? Tocmai atunci când atinge struna universală, general umană, când trece din emoție, prin meșteșug liric, către mesaj artistic umanist.
De fapt în biografia poetei au fost de toate: și război și refugiu, și sărăcie, luptă pentru supraviețuire, și speranță, mereu luat totul de la capăt, și stăruință, dragoste pentru inocența copilăriei căreia i-a dedicat mult din scrierile ei, și nespusă tandrețe de rememorare pentru companionii ei de la Școala de literatură Mihai Eminescu din anii ’50 ai Bucureștilor, creație instituțională a epocii dar de care nu se poate face abstracție tocmai prin valoarea incontestabilă a unor nume care s-au afirmat acolo, și muncă asiduă de redactor, iar mai apoi începuturile unei noi vieți în Israelul care i-a deschis o altă viziune dar a și lăsat-o ca în adâncul inimii să scrie în românește. O viață de om marcată de prietenii literare, doldora de amintiri, din care, cu aceeași neschimbată blândețe și modestie, Maria Găitan Mozes ne împărtășește și prin această frumoasă antologie.
––––––––-
Cleopatra LORINȚIU
12 decembrie 2020, Tel Aviv
***
Poetry that reaches the soul of the reader. The honesty and clarity of the revelation of some thoughts and emotions make the poems chosen in this anthology, a test of poetic and civic honesty. Here I am as I am, seems to say the poet Maria Găitan Mozes, this was my life, with good and with less good, I assumed them all, and so I went through almost a century of history, a life marked by the soul belonging to these two countries: Romania and Israel. In the first, whose mother tongue formed me, I arrived at the dramatic moment of the war, as a refugee from Bessarabia.
In the second I arrived by my own choice, I still live here today and I am grateful to them. I love and respect them both. I did not put this statement in quotation marks because in fact it was not the poet who uttered it, but I understood that she would want to say it through her literary work. The conquering frankness, the supple rhythm of the verse, her serenity in the face of the trials of life make a good home in clear, bright poems, with often succinct uttering, crystalized and suitable for expression in Hebrew. In a superb characterization, I would say even incomparable in the way we keep the measure of words, Zoltan Terner writes: „She gives us a wonderful lesson on how you can age beautifully. (…) What defines first of all the superb personality of the poet is the unusual twinning between the bold moral verticality and the delicacy of the soul. (…) Through her writing, Mărioara Găitan brings us a breath of well-being.”
I would add that a kind of reminder over time and space transpires from the question „Who are the heroes?”, obviously under the strong impression of the history of the State of Israel, but the poetry also brings to mind the drama of the war for the liberation of Romania from fascist occupation. pain and trauma, finally, universally human themes, the themes of the struggles for independence and the preservation of the identity of the national being. Those that never expire. When does poetry reach the reader’s soul, especially when it is translated into other languages? Exactly when it touches the universal, generally human string, when it passes, through emotion, through lyrical craft, to humanistic artistic message.
In fact, in the poet’s biography comprises everything: war and refuge, and poverty, fight for survival, and hope, always starting from the beginning, and perseverance, love for the innocence of childhood to which she dedicated much of her writings, and unspeakable tenderness of remembrance for her companions from the Mihai Eminescu School of Literature from the 50s of Bucharest, an institutional creation of the time, but which cannot be ignored precisely by the indisputable value of some names that grew there, and assiduous work as an editor, and then the beginnings of a new life in Israel, which opened another vision for her, but also allowed her to write in Romanian in the depths of her heart. A human life marked by literary friends, full of memories, from which, with the same unchanging gentleness and modesty, Maria Găitan Mozes shares with us through this beautiful anthology.
–––––––––-
Cleopatra LORINȚIU
December 12th, 2020, Tel Aviv