Maria FILIPOIU: NAȘTEREA MAICII DOMNULUI – TRADIȚIE CREȘTINĂ

NAȘTEREA MAICII DOMNULUI – TRADIȚIE CREȘTINĂ

 

De creștini e prăznuită sărbătoare

La Începutul Anului Bisericesc,

Sfintei Marii de Dumnezeu Născătoare;

Precum e orânduit de Tatăl Ceresc.

 

Fecioară Preacurată, Maica lui Iisus,

Slăvită-i pe pământ și-n Rai dumnezeiesc.

Aleasă-ntre femei, de îngeri mai presus,

Îi ajută pe cei ce-n Ea nădăjduiesc.

 

Sortită de-a mă naște la sărbătoare,

Când Maica Mântuitorului s-a născut,

Același nume purtându-l cu onoare,

Ocrotitoare mi-a fost în necunoscut.

 

Cu spiritul creștin m-a purtat prin lume,

Izbândă să aflu-n muncă, prin credință.

Pe Maică rugând-o, pașii să-mi îndrume,

Forță și tărie îmi dădea-n ființă.

 

Adeseori din rugă primind ajutor,

Cu ochii de recunoștință lăcrimând,

La prăznuire scriu mesaj înălțător,

Izbândă să-mi dea și-n gândul agonizând.

 

Din lăcaș de-nsingurare sufletească,

Cu năzuință sacră las mărturie

De obiceiuri din lumea creștinească,

Pe-a vieții cale din fragedă pruncie.

 

Cu smerenie duc în sufletul pribeag,

Soarta ce-am primit-o cu-a vieții menire.

La ces de rugă, scară gândului îi fac,

Să urce la Împărătească Zidire.

 

În zi aniversară, din suflet smerit

Duc rugă Preasfintei să-mi ia soartă crudă.

Puțin noroc să-mi dea cu-al vieții asfințit

Pe gând înălțător și-a slovelor trudă.

 

Iar de-mi alungă coșmar de neputință

Din calea vieții cu visuri efemere,

Nădăjduind în miracol de credință,

Aștept pacea din lumea fără durere.

 

Puțin câte puțin murind în orice zi,

Cu lacrimă de tuș las zestre de idei,

Cititorilor, pentru vremuri când voi fi

Mărturie din lumina ochilor mei.

 

Pe crucea hărăzită să amintească

De misiunea sufletului pe pământ,

Las neuitarea gândului, să grăiască

Despre moștenire lăsată în cuvânt.

––––––––

Maria FILIPOIU

8  Septembrie

Din volumul „Tradiții creștine și ritualuri populare românești”

La mulți ani binecuvântați creștinilor cu numele Sfintei Fecioare Maria!