În cinstea Centenarului Unirii Basarabiei cu România, de la 27 martie 1918, Editura Tipo MC, din Oradea, ne propune o poveste adevărată, exprimată prin vocea cea mai autorizată și informată a momentului: Regele Ferdinand I. Momentul apariției coincide cu o sumă de acțiuni cultural, științifice și patriotice legate de eveniment, pe care orădenii le/au gândit și pus în operă. Între acestea aparițiile editoriale sunt salutate și prezente pe afișele care omagiază faptele înaintaților. Cu modestele posibilități, Editura Tipo MC, aduce în actualitate cea mai marcantă personalitate a acelor zbuciumate vremuri de suferințe ce au măcinat deopotrivă poporul, armata și implicit structurile Coroanei României. Despre evenimentele petrecute, acum 100 de ani, se povestește în carte prin glasul, neexprimat încă, al documentelor emanate, chiar pe câmpul de luptă, de la însăși autorii, și autoritățile instituționale, ale marilor decizii din vremea războiului pentru întregirea neamului românesc. În acest context, lucrarea este o continuare a preocupărilor de cercetare științifică, pe care autorul și editorul, l-au consacrat temei, de-a lungul timpului, pe care o supunem atenției cititorul cu o recomandare semnată de: conf. univ. dr. Răduţ Bîlbîie, Directorul Trustului de Presă al Ministerului Apărării Naționale.

*

„Apariţia cărţii „Regele Ferdinand I – cuvânt pentru unirea neamului românesc. O poveste adevărată: Basarabia :1918″ este un adevărat motiv de bucurie pentru pasionaţii de istorie şi nu numai. Pe lângă plăcerea oferită de numărul impresionat – 26 – de fotografii de calitate, atent selectate din patrimoniul Muzeului Militar Naţional„Regele Ferdinand I”, cititorul află o sumedenie de informaţii cuprinzătoare despre viaţa regelui Ferdinand I, „suveranul care a pus mai presus de interesele personale şi de familia sa germană înfăptuirea năzuinţelor milenare ale poporului român”.

Povestea spusă de fotografii este perfect completată de fermecător scrisa prezentare, făcută de profesorul Neculai Moghior. În poveste sunt parcurse toate etapele vieţii marelui suveran: copilăria petrecută „într-o atmosferă aproape cazonă, impusă întregii familii de mâna de fier a bunicului său, fostul succesor la tronul Prusiei, prinţul Carol Anton de Hohenzollern (1811-1885)”, adolescenţa şi viaţa sa ca elev pe băncile şcolii „din oraşul Düsseldorf, renumit centru european de cultură şi artă, unde a urmat cursurile gimnaziale şi liceale”, dar şi prima sa vizită în România, vizită de o mare importanţă întrucât „cu această ocazie, s-a hotărât, în principiu, ca el să fie urmaşul domnitorului Carol I”.  Este, mai apoi, trecută în revistă viaţa sa militară, fiind oferită, ca dovadă a pasiunii sale pentru armată, mărturia reginei Maria: „Ferdinand era până în adâncul firii soldat, el adora armata, şi cel puţin în această privinţă i se lăsa mai multă iniţiativă. Cum el era conştiincios  şi muncitor, nici cel mai obositor detaliu militar nu izbutea să-l plictisească.”

Şi, bineînţeles, cititorul află cum „regele Ferdinand I a preluat comanda supremă a armatei române, iar ostaşii au primit ordinul de a trece Carpaţii pentru a elibera pe fraţii de peste munţi aflaţi sub ocupaţie austro-ungară. Această hotărâre a avut implicaţii majore nu numai asupra ţării, dar şi asupra regelui Ferdinand I, care a avut de suferit, chiar din punct de vedere personal, o serie de repercusiuni dureroase. Astfel, împăratul Germaniei, Wilhelm al II-lea, în calitatea sa de cap al familiei de Hohenzollern, i-a retras regelui nostru dreptul de a purta ordinul  Casei de Hohenzollern, precum şi toate gradele şi distincţiile acordate de imperiul german. Şeful Casei de Hohenzollern-Sigmaringen, prinţul Wilhelm, fratele mai mare al lui Ferdinand I, l-a renegat public pe suveranul român şi i-a anulat toate drepturile pe care le avea ca membru al acestei case princiare. Mai mult, la reşedinţa familiei de la Sigmaringen a fost arborat drapelul de doliu simbolizând ştergerea regelui României din arhondologia familiei de Hohenzollern- Sigmaringen, iar presa inamică a publicat numeroase articole injurioase la adresa monarhului român”.

Continue reading „Constantin MOȘINCAT: Semnal de carte – Neculai Moghior „Regele Ferdinand”” →