A M … S Ă R U T A T… F R I C A
Am sărutat nemărginirea
Şi viaţa mea s-a schimbat
Am simţit cum bântuie oceanul în mine
Şi valul cum curge cu adevărat.
Am sărutat norii,
Şi tulburarea am simţit cum îmi vorbea,
Despre lucruri ce nu se mai întorc
Şi amurgul ce se strecoară în sinea mea.
Am sărutat singurătatea,
Şi-am despicat tăcută legea stelelor,
Am învăţat că talazurile plâng la furtună
Şi cerul cum plânge când este plin de nori.
Am sărutat nopţile toamnei,
Când stelele se-nghesuiau în grădina mea
Cerul umbla atunci prin iarbă,
Eu m-am împiedecat de-o aşchie de stea.
Am sărutat primăvara,
Deschizând uşa dorurilor necunoscute,
Când omul vrea să asculte voci noi
Şi pe-o monedă de pământ se spun vrute şi nevrute.
Am sărutat iarna,
Cu zilele ei melancolice şi încăpăţânate,
În şemineu mai plângea focul nestins
Când pe hol un orologiu încă mai bate.
Am sărutat frica,
Mi-a spus că fac parte dintr-un infinit,
Că sunt o stea albastră ce arde,
Într-un univers minunat şi vrăjit.
––––––––––-
Carmena BAINTAN
Baia Mare
5 noiembrie, 2018