Carmen GIGÂRTU: Rătăcire (1)

Era o zi frumoasă de mai. Sta pe o bancă în parc şi privea în gol. Se simţea singură şi străină de tot şi de toate. Descoperise un adevăr foarte crud: soţul nu o iubea.

Acum realiza că se căsătorise cu ea pentru că era singură la părinţi şi avea o bună  situaţie materială.

„Cum de m-am lăsat amăgita de el? Cum de am putut strânge la pieptul meu un şarpe? Ce s-a întâmplat cu mine? De ce am fost atât de oarbă?” Astfel de întrebări îi invadau mintea Marianei, în timp ce lacrimile-i curg pe obraji. O femeie blondă, placută, cu forme rubensiene se aşează lângă ea şi îi întinde un şerveţel.

–Mulţumesc.

–Ce vi s-a întâmplat?

–Nu pot să vorbesc.

–Iertaţi-mi indiscreţia. Mă numesc Olga Ionescu şi cred că nu este nimic întâmplător în viaţă. Dumneazeu mi-a îndreptat paşii spre dumneavoastră, fiindcă aveţi nevoie de ajutor. Mă doare sufletul când văd oameni trişti. Presupun că aveţi probleme în căsnicie.

–Da, dar nu vreau să discut despre problemele mele.

–Uneori e bine să-ţi descarci sufletul, să te eliberezi de durerea care te macină, care-ţi frânge inima. Şi eu am trecut prin furcile caudine ale dragostei. Tu îl iubeşti, îi eşti devotată, iar el pleacă la munte, la mare cu amanta. Vine acasă seara târziu sau spune că pleacă în delegaţie  şi, de fapt, el este la Braşov cu alta.

În timp ce-i vorbea, o studia cu atenţie pe femeia brună cu forme rotunjoare de lângă ea.

Era o femeie frumuşică, cochetă, părea  cultă, dar tare nefericită şi singură. Se pricepea foarte bine la oameni. Ştia dintr-o privire cu cine are de-a face.

–Doamna?

–Mariana Cernat.

–Doamna Mariana, am ajuns la concluzia că cel mai bun profesor este viaţa însăşi. Ea m-a învăţat o mulţime de lucruri şi mereu continuă să mă înveţe. Uneori,e bine să înveţi şi din experienţele altora.

Nu fiţi tristă! În urma unei astfel de experienţe,de durere profundă vă veţi schimba  şi veţi vedea câtă energie aveţi.

– Îmi vine să mor. Nu înţeleg de ce Dumnezeu m-a părăsit?

–Ceea ce vi se întâmplă nu este o pedeapsă, ci o lecţie de viaţă pe care trebuie să o învăţaţi. În urma durerii, în urma suferintei, omul devine mai înţelept.Important este să nu te gândeşti la ea, ci la orice altceva. Odată cu trecerea timpului durerea se va atenua.

–Vă puteţi închipui  un bărbat  să-i spună nevestei că ea este duşmanul lui?

–Da, toţi bărbaţii adulterini îşi văd nevestele ca pe nişte duşmani. Nu este o noutate sub soare,ceea ce-mi spuneţi. Şi fostul meu soţ mi-a spus acelaşi lucru.

–Dacă el crede că eu sunt duşmanul lui, atunci el  într-adevăr îmi este un duşman.

–Nu, nu-i adevărat. Pe el puteţi să-l ignoraţi, să-l lăsaţi în plata Domnului. Continuând aşa vă autodistrugeţi.

Nu-l veţi putea schimba niciodată . Cum albina doreşte mereu alte flori aşa şi un bărbat desfrânat va dori, va fi avid după alte femei. Un bărbat nestatornic nu poate fi stăpânit de nimeni. El umblă şi caută mereu altele. De multe ori suntem înşelate de măştile pe care le afişează, dar în spatele lor s-ar putea să descoperi o adevărată fiară a junglei.

Stiţi ce zicea Balzac?

–”A simţi, a  iubi, a suferi, a se devota  va fi totdeauna sensul vieţii femeilor”.

–Ca să atingem fericirea avem nevoie de multă  înţelepciune. Nu credeţi?

–Epicur spunea:”Un corp lipsit de durere şi un suflet netulburat”sunt bunurile din care e alcătuită fericrea.”  Fericirea este efemeră. Am văzut oameni nedrepţi fericiţi şi oameni drepţi tare nefericiţi.

–Fiecare din noi avem parte de durere, dar si de bucurii.  Trecătoare sunt atât fericirile, cât şi nefericirile, durerile, dar şi bucuriile. Nu mai plângeţi! Vă rog!  Nu  foloseşte la nimic. Nu  fiţi tristă! Încercaţi să vă liniştiţi. De cele mai multe ori întristarea  aduce la final bucurii şi răul e cauza binelui. Întristarea prea multă poate îmbolnăvi şi chiar înnebuni omul slab.Tristeţea, supărarea o să vă otăveasca corpul lent,dar sigur. Aşa apar bolile care au la origine probleme emoţionale. Emoţiile negative, stresul vă pot băga în spital. Omul este o unitate între fizic şi psihic. Acestea se influenţează reciproc. O suferinţă psihică produce una fizică. E ştiut că tristeţea afectează plămânii, grijile atacă stomacul, furia loveşte ficatul, iar frica, spaima îmbolnăvesc rinichii.

Gandiţi-vă că sunt o mulţime de oameni care au trecut prin rele  şi mai mari. Că soţul  v-a înşelat nu e chiar atât de grav, pe lângă alte lucruri, cu adevărat îngrozitoare, ce se întâmplă în lume.

Alungaţi întristarea ! Sunteţi o femeie inteligentă şi înţelegeţi că nu are rost să suferiţi.  Acest om nu vă merită.

Am citit undeva că un „om înţelept nu se mânie, nu se înveseleşte, nu se întristează, nici când se află în mare strâmtoare sau nenorocire; el îşi păstrează caracterul înnăscut, neclintit ca Himalaya”

Fiţi o femeie înţeleaptă! Ştergeţi-vă lacrimile şi zâmbiţi viitorului. Oficial, dragostea este o boală  psihică destul de gravă, o tulburare mintală ce dă dependenţă, durează patru ani şi nu există remediu contra acestei maladii. Bolnavii de dragoste au aceleaşi simptome, senzaţii şi comportamente ca dependenţii de droguri. Dragostea a fost înscrisă în registrul maladiilor OMS. Codul internaţional este F63.9.Simtomele  sunt gândurile obsesive, schimbările bruşte ale dispoziţiei, insomnia, acte negândite, impulsive.

Mulţi psihologi au studiat suferinţa din dragoste şi au descoperit ceva extraordinar.

–Ce au descoperit?

–Suferinţa din dragoste produce un potenţial creator uriaş. Forţe spirituale se dezlănţuie,  izbuncesc cu putere într-un îndrăgostit care suferă.Creatorii de artă  aleg  în mod deliberat suferinţa din dragoste, ca pe un stimulent. S-a ajuns la concluzia că un bolnav de dragoste, ca dumneavoastră, trece pin cinci etape.

În prima fază simte că relaţia îi este ameninţată. În a doua etapă, despărţirea devine concretă . Bolnavul se simte gol sufleşte, paralizat, totul se năruie, incapabil să mai raţioneze, acţionează ca un robot. Durerea provocată este groaznică, cumplită. Stendhal spunea: „Când dragostea moare, inima noastră zvâcneşte dureros, în fiecare fază a luptei cu moartea”.

 În a treia fază licăreşte speranţa, perioade mici de apropiere. În a patra etapă înţelegi că dragostea a eşuat definitiv, că celălalt nu mai are nevoie de tine. Din nefericire mulţi nu pot trece de această fază şi se sinucid.  Totuşi, din fericire sunt câteva metode de a scăpa din acest mare infern.

–Care sunt aceste metode salvatoare?

–Scrisul, pictatul, sportul, cântatul şi învăţatul. Eminescu, Puşkin, Goethe au fost bolnavi de dragoste şi ce opere au creat! Goethe a mărturisit că a iubit şi a suferit enorm, dar scrisul l-a mântuit.Unii se refugiază în muncă, detaşându-se de durere. Această alegere este mult mai bună decât consolarea în alcool, droguri sau sex.

În faza a cincea accepţi situţia că omul pe care-l iubeai a dispărut, devii lucid şi te orientezi spre viitor, chiar spre un alt partener.

 Draga mea, nefericirea poţi să o vindeci cu învăţătura. Când  spiritul omului e preocupat de ştiinţă, de căutarea adevărului absolut trece foarte uşor pe lângă nenorociri. De aceea, te invit la nişte cursuri pe care eu le frecventez şi unde am învăţat o mulţime de lucruri.

E bine să învăţăm de la predecesori. În clipele amare, grele, cunoaşterea devine cel mai bun profesor şi prieten.

 Nu e deajuns să ştii, dar şi să aplici în viaţa de zi cu zi ce ai învăţat, iar dacă poţi, e bine să-i ajuţi şi pe alţii să se apropie de cunoaştere.

Vă rog  să mergeţi cu mine  la nişte conferinţe  şi să nu mai staţi aici să plângeţi. Acolo sus, cineva vă iubeşte şi cred că are planuri mari cu dumneavoastră. Nu vă mai gândiţi la soţ, el a ales un drum  care-l va duce direct in iad. Ce poate fi mai trist decât un bărbat cu părul alb îndrăgostit de o femeie tânără?

–De unde ştiţi?

–Citesc în dumneavoastră ca într-o carte. Puteţi să învăţaţi să faceţi acest lucru, dacă vreţi.

–Soţul meu a făcut o adevărată pasiune pentru o femeie mai tânără decât  el, cu aproape 25 de ani.  Practic e obsedat de această femeiuscă. Neruşinarea lui întrece orice limită. Îşi dă aere de  ziarist şi scrie pe un blog numai cuvinte de laudă la adresa ei.

– Unii bărbaţi sunt toată viaţa nişte copii, incapabili să se maturizeze. Vă rog să  nu vă mai gândiţi la el. Lăsaţi-l în plata Domnului!

Multe femei fac greşeala de a trăi  în umbra bărbaţilor lor. Şi eu am făcut aceeaşi greşeală, până într-o zi, când m-am rupt definitiv de el.

–Azi aş divorţa, dar am un băiat de 22 de ani. E în ultimul an la facultate .

–La mine a fost simplu, pentru că nu am avut copii.

Când sunt copii la mijloc, femeile, de obicei, se sacrifică de dragul lor.

–Întotdeauna mi s-a părut ruşinos să te războieşti cu cel pe care l-ai iubit.

–Aşa este, dar totul se poate rezolva şi pe cale amiabilă. Doamna Mariana, trăim într-o lume de adormiţi. Rar vezi câte un om cu conştiinţa trează.  Viaţa m-a învăţat că mai de folos îmi sunt duşmanii decât prietenii.

–Da, prostul se bazează pe prieteni, iar înţeleptul învaţă şi de la duşmani.

–Decât să vă preocupe întâlnirile şi discuţiile soţului cu amanta, mai bine v-aţi preocupa de dezlegarea tainelor şi a misterelor acestei lumi. Urmărindu-l pe el, vă  faceţi doar nervi şi rău.  Dar, căutând să descoperiţi, să cunoaşteţi lumea vizibilă şi cea invizibilă, care este cu adevărat fascinantă, vă veţi  îmbogăţi spiritual .

 Pot să vă ajut să cunoaşteti misterul vieţii.

–Misterul vieţii este o realitate pe care o trăim .

–Da, dar trebuie înţeles. Unde vreau să mergeţi o să cunoaşteţi oameni minunaţi, preocupaţi de astfel de lucruri, cu adevărat deosebite.

Veţi afla despre învăţături tainice, ascunse oamenilor.

–Sună interesant.

–După cum v-am mai spus, întâlnirea noastră nu este întâmplătoare. A fost scris acolo sus ca noi să ne întâlnim.

Ştiu că aveţi vise premonitorii.

Mariana face ochii mari privind-o pe Olga.

–Da, am!

–Cât de des se împlinesc visele dumneavoastră?

–Nu am ţinut o evidenţă.

–Aţi simţit vreodată furnicături prin palme şi tălpi  când vă rugaţi în faţa vreunei icoane?

–Da, am simţit, dar nu am dat importanţă.

Olga zâmbeşte. Ştia că nu se înşelase în privinţa Marianei. Avea în faţa ei o femeie cu calităţi excepţionale de medium.

Asfinţea soarele peste oraş când Olga a dus-o pe Mariana  într-o clădire veche, impunătoare, unde avea loc o conferinţă  a unei asociaţii căreia nu i-a reţinut numele. Mariana Cernat se aşează lângă fereastră şi priveşte gânditoare culorile amurgului. Cineva trage draperiile şi întunericul pune stăpânire peste tot.

Pe o scenă improvizată era o masă pe care trona un glob mare de cristal, iar pe perete, luminată difuz se vedea harta Terrei.

Un bărbat între două vârste începe să vorbească despre  trecutul istoric al Pământului, punând accent pe civilizaţiile dispărute din Lemuria şi Atlantida.

Vocea lui avea o sonoritate aparte şi Mariana avea impresia că desluşeşte ceva fascinant în timbrul ei.

Cuvintele lui distinse parcă se conturau şi se materializau într-un nimb de lumină. Atmosfera din acea sală, muzica lentă parca venită din alte galaxii, se auzea în surdină  şi îi da o senzaţie minunată.Simţea că se înalţă şi pluteşte într-o altă lume, măreaţă, necunoscută. Timpul a trecut foarte repede. Afară

se înnoptase. Cerul părea  trist, rece şi întunecat când Mariana şi Olga părăsesc clădirea.

–Mariana, ţi-a plăcut ce a perorat acel bărbat?

–Am fost încântată. Cum ai zis că se numeşte ?

–Octav. Mă bucur că ţi-a plăcut. În fiece joi la orele 19 ne întâlnim aici. Data viitoare va fi o temă şi mai interesantă. Sper să vii şi te rog să nu te mai gândeşti la soţul tău. Iartă-mă! Nu am vrut să redeschid din nou rana. Nu lăsa suferinţa să pună stăpânire pe  tine! Alungă din minte orice gând care te duce spre el şi meditează la ceea ce ai văzut aici.

Un surâs lumină faţa Marianei.

–O să te ascult, Olga. Raţiunea îmi spune să mă detaşez de el.

–Te sărut şi fii tare!

Olga o îmbrăţişează şi o sărută pe obraz. Mariana se îndreaptă spre casă şi simte cum tumultul vechilor sentimente îi inundă întreaga fiinţă.

Îşi simte ochii arzând şi o durere puternică îi străpunge inima. Îşi zice: „Mintea porunceşte trupului şi trupul ascultă. Aşa spunea Sf. Augustin. Nu, nu o să mai mă gândesc la el. Presupun că a murit. Da, pentru mine este mort. Faptele, cuvintele lui nu vor mai avea ecou în sufletul şi inima mea. Începând din clipa aceasta Vasile e un străin pentru mine. O să stau cu el de dragul copilului, dar pentru mine este mort.De ce să plâng că el nu mă iubeşte? E o prostie. Ce mi-a oferit el? Doar suferinţă. Azi am întâlnit oameni deosebiţi, oameni inteligenţi, oameni preocupaţi de adevăratele valori ale umanităţii, oameni morali, nu ca Vasile, un desfrânat şi jumătate, obsedat de piţipoanca lui. Orice om are dreptul la fericire, la iubire. „

                                       *

În alt colţ de lume era o femeie simplă, care avea  premoniţii, de când era copil.Se numea Crina Constantinescu.

În visele ei apărea mereu Mariana şi numele unei secte. Dar spre deosebire de alte vise,  visul cu femeia necunoscută şi secta era repetitiv. Simţurile îi spuneau Crinei că ceea ce visează se întâmplă în  realitate. Crina  cu Mihaela Bărbulescu, care ajunsese detectiv prin Ardeal, fuseseră colege de şcoală cu Vasile Cernat, soţul Marianei şi cu Ioan Panait, fermier, care în ultimul timp se preocupa de terapii neconvenţionale, fiind pasionat de cunoaştere, în general.

După aproape un sfert de secol  destinele celor patru  foşti colegi  se intersectează din nou.

————————————–

Carmen GIGÂRTU

Drăgășani