Carmen GIGÂRTU: Rătăcire (2)

Mariana Cernat privea cerul înnorat gândindu-se: „Da, o iubeşte. Acesta este adevărul. De mine şi de copilul nostru nu s-a îngrijorat  niciodată. Dar de ea……

Ce griji îmi făceam pentru el!Ciudată e viaţa!

De ce un bărbat ar pune pe facebook pozele altei femei şi nu pe ale soţiei sau ale copilului?

Cred că numai acest gest spune mult. Dar cum poate să fie atât de neruşinat? Femeia asta e măritată.

Dar când omul e îndrăgostit numai judecă. Dragostea îi ia minţile. Acesta este adevărul crud: soţul meu e îndrăgostit.

M-am convins că  o iubeşte, chiar mai mult  decât pe propriu fiu.

Asta e! Vorba lui Olga, mai bine îl las în plata Domnului! Să fie liber şi să facă ce vrea. Dacă el asta simte, nu are decât să-şi tatueze numele ei şi pe frunte.

Nu-i poţi comanda inimii.

Greşeala mea a fost că m-am îndrăgostit de el şi l-am iubit prea mult. Mult prea mult.L-am sufocat cu dragostea mea.”

                                                                              *

După o săptămână Mariana era în clădirea unde se ţineau acele conferinţe foarte interesante. Ajunsese înaintea Olgăi şi privea pe fereastră cerul şi tremurul uşor al brazilor, în bătaia blândă a vântului.

–Bună, Mariana. Mă bucur că ai venit.

–Bună, Olga. Nu puteam să lipsesc. Am fost încântată data trecută.

–Mi se pare mie sau eşti puţin tristă?

–Am avut un vis tare ciudat. Vedeam un pod uriaş din blocuri mari din piatră care se întindea peste o apă  şi peste strada pe care mergeam . Dintr-o dată l-am văzut prăbuşindu-se în faţa mea. Mă gândesc că aşa cum s-a prăbuşit acel pod în vis, tot aşa s-a prăbuşit încrederea mea în Vasile.Am crezut cu toată fiinţa mea în iubire, în puterea dragostei, dar acum am învăţat că iubirea nu este în celălalt, ci doar în mine.

–Ţi-am spus că această lovitură, în realitate, este o lecţie de viaţă.

–Crezând în iubire nu am descoperit fericirea, ci abisul dezamăgirii şi suferinţei.

M-am prăbuşit în prăpăstii adânci şi întunecoase. Am cunoscut tenebrele şi întunericul, dorindu-mi moartea.

Atunci când ai apărut tu, gândeam să mă sinucid.

–Nu, nu pot să cred că ţi-a trecut aşa ceva prin cap.

–Asta vroiam să fac, dar cerul s-a îndurat de mine şi mi te-a trimis. M-am ridicat şi m-am trezit la realitate. Durerea, suferinţa m-au purificat..

Sufletul meu este plin de cicatrici, în urma războiului cu mine însumi. Am reuşit să înving demonul fricii, de a fi singură, şi demonul ataşamentului faţă de soţul meu. Toată viaţa, soţul meu a fost un bărbat uşuratic, ahtiat dupa celebritate, bani, distracţii şi femei.

Acum se învârte în cercul unei tinere scriitoare, cu un talent îndoielnic, arogantă, vulgară, dar plină de sine şi de bani.

–Ea este amanta?

–Nu. Prietena ei.

–Dragostea întunecă raţiunea omului. Relaţia lor durează de mult?

–De vreo trei ani. Relaţia lor nu mai este un secret pentru nimeni de multă vreme. Numai eu am aflat acum o săptămână.

–Aşa se întâmplă de obicei. Nevasta sau soţul înşelat sunt ultimii care află.

–Soţul ei nu bănuieşte nimic. Crede că Vasile al meu este un bun amic, un prieten de familie .

–Ai putea să-i spui.

–De ce? De ce să sufere şi el ? De ce să sufere un om nevinovat ?

–Îmi place cum gândeşti, Mariana. De multe ori se întâmplă ca băieţii buni, cuminţi, muncitori, să cadă pe mâna unor astfel de femei.A venit Octav. Să mergem.

Olga a luat-o de mână pe  Mariana şi s-au aşezat pe două fotolii de lângă fereastră. Afară un fulger brăzda cerul înnorat şi picături mari de ploaie şiroiau pe  geamul de lângă ele. Cineva trage draperiile şi stinge lumina.

Se aude o muzică lentă şi într-o lumină difuză apare Octav, însoţit de un bărbat în vârstă, un renumit profesor universitar, care începe să vorbească despre cultura egipteană.

 În timp ce povestea  despre civilizaţia care a zămislit o cultură spirituală  strălucitoare, pe care grecii  şi romanii o admirau, pe un ecran se derulau imagini din Egipul antic. Acele imagini arătau temple, piramide, obeliscuri, simboluri.

Pune un accent deosebit, în expozeul său, pe arta egipteană care a avut un profund caracter religios. Imaginile care se derulau arătau desene, picturi, în culori vii,de pe pereţii mormintelor, templelor.

Când expunerea s-a terminat Mariana îi spune Olgăi:

–Arta egipteană a fost mitică, ermetică, cu un parcurs milenar.

–Dacă nu cunoşti miturile, simbolurile, nu ai cum s-o înţelegi. Ea nu reprezintă, ci simbolizează.  Secretul ei constă  în vechime, continuitate, originalitate şi spiritualitate.

–Da, trebuie decriptată pentru a ajunge la esenţa ei magică. În aceste imagini am observat reactivarea arhetipurilor, a imaginilor primordiale. Soarele, ochiul magic, crucea, scarabeul, şoimul, cobra apar destul de des pe pereţii mormintelor. Iar statuetele, vasele de piatră lustruite sunt interesante.

–Cele mai importante creaţii artistice au fost realizate în timpul primelor dinastii,  până în 2300 î.Ch. Ei credeau  într-un cosmos imuabil ordonat . Orice schimbare echivala cu un dezechilibru ce ar fi dus la recăderea în haos, deci la triumful forţelor negative, demonice.

 Văd că te-a fascinat.

–Da, mi-a plăcut tare mult. La vară o să vizitez Egiptul.

–Toate operele egiptene  reactualizează perfecţiunea modelului  divin, revelat iniţiaţilor prin graţia divină.

–Arhitectura funerară este impresionantă.

– Pe platoul de la Gizeh sunt cele mai vechi piramide, în jur de 80 de piramide. Fiecare colţ al Marii Piramide  de la Gizeh corespunde unui punct cardinal, iar cele trei mari piramide  a lui Khufu, Kefren şi Mikerinos, imită aranjarea pe cer a celor trei stele centrale din constelaţia Orion. Mormintele hipogee se află în Valea Regilor de-a lungul văii Nilului, unde au descoperit şi mormântul lui Tutankamon. Cele mai importante temple sunt la Luxor, fosta Theba, oraşul divin, capitala faraonilor, la 500 km sud de Cairo, pe malul Nilului. Intrarea în templu este precedată de aleea sfincşilor cu 300 de statui. Existau 134 de coloane dispuse pe 16 rânduri şi două obeliscuri. Azi a mai rămas doar un obelisc, celălat ajungând în Franţa, la Paris, în Place de la Concorde. Monumentele funerare egiptene sugerează şi glorifică eternitatea, continuarea existenţei şi după moarte.

                                                                    *

Fulgerele brăzdau cerul şi un tunet se aude în depărtare,iar  pe o stradă din Arad mergea gânditoare Mihaela Bărbulescu, detectiv particular. Fusese angajată de părinţii unei studente eminente, care căzuse pradă unui guru din Apuseni, să urmărească o sectă. Descoperise că în spatele sectei era o organizaţie sponsorizată de un miliardar străin. Gurul propovăduia că  organizaţia lui a fost creată din poruncă divină  şi doar el cunoaşte calea spre adevăr, spre fericire.

S-a îngrozit când a descoperit că scopul sectei era altul decât cel declarat. Adepţii deveniseră nişte roboţei, unelte vorbitoare şi nimic mai mult. Întotdeauna a gândit pozitiv despre cultele religioase, despre secte, ştiind că s-au născut în cadrul religiei şi că sunt un produs al ei.

Chiar creştinismul, la început a apărut ca o sectă , ca o grupare a celor asupriţi, sclavi şi săraci, dar ceea ce descoperise o şocase. Fanatizarea, dominarea şi spălarea creierului era obiectivul principal şi permanent al acestei grupări. Când a întâlnit-o pe acea fată, murmura mantre în neştire şi era foarte slăbită fizic şi psihic.

Salvarea, izbăvirea nu ţi-o dă nimeni. Singur trebuie să lupţi pentru desăvârşirea ta ca om. Vrei să ai o legătură mai specială cu Dumnezeu? Atunci intră în cămara inimii tale şi roagă-te lui Dumnezeu. Nu ai nevoie de intermediari care să-ţi stăpânească conştiinţa şi să-ţi înrobească psihicul. Nu permite nimănui să te transforme în sclav. Nu-şi termină gândul când telefonul sună. La capătul celălat era Mariana Cernat care dorea să o angajeze, la recomandările Olgăi, pentru a urmări pe Vasile Cernat.

————————————–

Carmen GIGÂRTU

Drăgășani

One thought on “Carmen GIGÂRTU: Rătăcire (2)

Lasă un răspuns