Soarele își trimitea primele raze când ne îndreptam spre orășelul Nea Makri, situat în partea nord-estică a peninsulei, la o distanță de 30 de kilometri de Atena. Mânăstirea Sfântului Efrem cel Nou este una dintre cele mai vechi mânăstiri din Atica și cea mai mare de pe Muntele Amomon. Sfântul Efrem cel Nou, s-a născut pe 14 septembrie 1384, în orasul Trikala, din Grecia. La 14 ani a intrat ca monah în Mânăstirea Buna Vestire, zidită pe locul numit „Colina Neprihăniților”. După mulți ani, în mânăstirea de pe Muntele Amoman, lângă Nea Makri, sfântul este hirotonit preot. În anul 1424, turcii au atacat mânăstirea și decapitat pe toți călugării, în afară de Sfânt, care era într-o peșteră de lângă mânăstire. Peste un an turcii au atacat iar mânăstirea, l-au arestat și tortuat luni de zile. A fost spânzurat cu capul în jos de un dud, l-au străpuns cu mulțime de cuie, iar în pantece i s-a înfipt un lemn aprins. Sfântul a fost descoperit în 3 ianuarie 1950 de călugărița Macaria, în urma unui vis.
După ce ne-am încărcat cu energie de la Sfântul Efrem cel Nou am plecat spre Insula Evia, traversând podul de la Chalkida. Insula Evia este a doua mare insulă a Greciei, după Creta. Are o lungime de 175 km, fiind paralelă cu coasta de est a Greciei continentale. Un lanț muntos traversează Evia, dar în centrul insulei sunt și câteva câmpii mănoase. Până la Biserica Ioan Rusul, situată în localitatea Prokopi, în partea de nord a insulei, am admirat pădurile imense, muntele și marea, care păreau virgine. Oricât ar încerca omul, niciodată nu va egala natura, creația lui Dumnezeu. Sfântul Ioan Rusul s-a născut în Rusia, în anul1690. A fost în armata țarului Petru I și într-o luptă împotriva turcilor, tânărul Ioan a fost capturat și vândut ca sclav la un turc din Anatolia. Sfântul Ioan i-a spus stăpânului său: „Cine poate să mă despartă de dragostea Hristosului meu? Tristețea sau strâmtoarea, prigoana, goliciunea sau robia? Am convingere, credința și dragoste către Domnul meu Iisus Hristos, unul născut Fiu al lui Dumnezeu și nimic nu mă va despărți de dragostea Lui. Ca rob ascult poruncile Tale, în treburile slugărniciei, însă în credința mea în Mântuitorul Hristos, nu-mi ești stăpân.” Se spune că turcul l-a îndrăgit pe Ioan, nu i-a impus să-și lepede credința și i-a spus să nu mai locuiască în grajd cu animalele, dar el nu a vrut. În anul 1730, știind că este chemat la Domnul a chemat preotul să-l împărtășească. Acesta i-a adus Sfintele Taine într-un măr scobit. După trei ani preotul satului are un vis în care i se descoperă Sfântul. Osman Paşa în anul 1832 a aruncat moaștele în foc, dar când a văzut că acestea se mişcă prin foc ca un om viu s-a îngrozit și a fugit. Sfintele moaşte nu au ars, dar au rămas negre. Moaştele Sfântului Ioan Rusul au fost aduse în Grecia în jurul anului 1924, când grecii au plecat din localitatea Procopie din Turcia, în urma schimbului de populaţii între Grecia şi Turcia. Au pus acelaș nume(Procopi) și localității pe care au întemeiat-o în insula Evia.
Am părăsit insula paradisiacă cu ferry-boatul și ne-am îndreptat spre Mânăstirea Kato Xenia din Sourpi.
Mânăstirea Kato Xenia a fost întemeiată în timpul împăratului bizantin Andronic al II-lea Paleologul. Numele Mânăstirii Kato Xenia, însemnând „Străina de Jos”, provine de la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului ajunsă aici, în mod miraculos. Icoana Maicii Domnului a fost numită „Xenia” – adică Străina – deoarece venea dintr-un loc străin.
Într-o raclă micuță sunt moaște ale Sfântului Stelian, ocrotitorul copiilor. Sfântul Stelian s-a născut în secolul al VI-lea la Adrianopolis, în provincia Paflagonia din Asia Mica ( Turcia), într-o familie foarte bogată. A împărțit săracilor toate bunurile și s-a făcut monah, ducându-se în pustiu, locuind într-o peșteră. Se spune că era hrănit de un înger. Datorită credinței sale a primit harul tămăduirii. Părăsea peștera și umbla prin sate punând mâna pe creștetul copiilor bolnavi, care se vindecau imediat ce erau atinși de Sfânt. Oamenii îl căutau și îi cereau ajutorul. Multe familii îi încredințau Sfântului Stelian educația copiilor lor. Sfântul Stelian este ocrotitorul copiilor și al familiei.
Mânăstirea Kato Xenia este căutată de pelerini din toată lumea, datorită faptului că adăpostește Brâul Maicii Domnului, de o valoare inestimabilă.
Se știe că Apostolul Toma, nefiind prezent la înmormântarea Maicii Domnului, a primit Sfântul Brâu ca dovadă a învierii și înălțării Fecioarei cu trupul la cer. Acesta a fost țesut de însăși Maica Domnului din păr de cămilă. Din Capadocia, Sfântul Brâu a fost adus în Ierusalim, de către împăratul Teodosie, iar în anul 395, Arcadie, fiul împăratului îl duce la Constantinopol.
Împărăteasa Zoe, în secolul X, soția lui Leon cel Înțelept, în urma vindecării sale miraculoase, a brodat Brâul cu fir de aur, formă în care se păstrează și astăzi. Brâul a fost dăruit mânăstirii Vatoped de pe Muntele Athos de către împăratul bizantin Ioan Cantacuzino (1347-1355), care mai târziu va intra în obștea monahală de aici. Între anii 1512 și 1520, Neagoe Basarab, domnitorul Țării Românești, a înnoit incinta Mânăstirii Vatoped și a construit un paraclis cu hramul „Brâul Maicii Domnului”. Paraclisul a fost reparat în anul 1794, tot cu ajutoare românești, iar în secolul al XIX-lea România a dăruit Paraclisului Maicii Domnului o nou catapeteasmă.
Racla de argint în care se păstrează Brâul la Mânăstirea Vatoped a fost confecționată în secolul al XVIII-lea tot în Țara Românească. În această raclă se păstrează numai o parte din Brâu, pentru că alte două părți ale acestuia au fost dăruite.
În anul 1522, în timpul unei epidemii de ciumă, o parte din Brâu a fost dăruită Mânăstirii de maici Kato Xenia. Se spune că imediat dupa aducerea sa oamenii s-au însănătoșit. Maica Domnului a făcut multe minuni cu Brâul său. A vindecat nenumărați bolnavi. Brâul a făcut să înceteze diferite epidemii: în anul 1813, Brâul Maicii Domnului de la Vatoped a fost adus în Țara Românească pentru îndepărtarea ciumei; în anul 1871, sultanul turc a dus Brâul în țara sa pentru îndepărtarea holerei; în anul 1894 Brâul a fost dus la Kios, pentru a înlătura epidemia care lovise plantațiile de lămâi și portocali. Brâul este unic, extrem de prețios, valoarea lui este incalculabilă, deoarece este direct legat de Maica Domnului. Ceea ce pot spune este că nu aș mai fi plecat din acel loc.
Pe 27aprilie 2017 am părăsit Paralia Katerini, o frumoasă stațiune de la poalele Muntelui Olimp și ne-am îndreptat spre Ouranoupolis, din peninsula Halkidiki. Ouranoupolis sau „Poarta Cerului” este ultimul oraș-port în care femeile pot păși pe brațul Athos. În micul oraș am fost întâmpinați de Turnul Bizantin care se află lângă port și datează din secolul al XII lea. Croaziera în jurul Athosului a durat câteva ore, timp în care am admirat albastrul și turcoazul mării, pescărușii care ne-au însoțit mai tot timpul, delfinii care se zbenguiau în apele limpezi și maiestuosul munte cu vârful Athon-2033 m . Trecutul Athosului a fost zbuciumat, dar în ciuda furtunilor istoriei a rezistat ca un bastion al ortodoxiei mondiale.
Muntele Athos a fost și este refugiul spiritual al celor îndrăgostiți de lumină, al celor chemați de Dumnezeu. Athosul este centrul ortodoxiei monahale. De-a lungul timpului a fost sub dominația mai multor puteri, cărora le-au plătit taxe, tributuri împovărătoare, pentru a fi lăsați liberi. Sub dominație otomană au stat aproape 500 de ani. Astăzi este singura republica monahală ortodoxă din lume, independentă de Grecia, fiind administrată de reprezentanți ai mânăstirilor. Are peste1500 de călugări în 20 de mânăstiri și 12 schituri, cu o suprafață muntoasă de 385 km, o lungime de 60 km și o lățime de 8-12 km.
Homer pomeneşte Athosul în celebra Iliada, iar anticul poet tragic Eschil localizează peninsula ca loc al naufragiului flotei persane plecată să cucerească Ellada. Grecii antici aveau cetăţi în Athos şi se închinau zeului Apollo, care avea o gigantică statuie pe muntele Athonului. Se povestește că statuia s-a sfărâmat când Maica Domnului a pășit pe această peninsulă.
Primii monahi ar fi venit din timpul Apostolui Ioan care au însoțit pe Fecioara Maria în călătoria spre Athos. În timpul împăratului Teodosie(395) erau câteva mânăstiri pe muntele Athos. La sfârșitul secolului al VIII-lea, Petru Athonitul din Roma a avut un vis în care i s-a arătat Fecioara Maria, spunându-i să se ducă la Muntele Athos. În anul 867 Vasile Macedon, împăratul bizanțului dăruiește muntele Athos pustnicului Ioan Colibașul, vestit prin sfințenia sa. În anul 963 monahul Atanasie din Trapezunda întemeiază prima mânăstire, Marea Lavra. Denumirea de ,,Sfântul Munte” apare în anul 1048, într-un hrisov adresat basileului Konstantin Monomachos, ca un tărâm rezervat exclusiv monahilor şi eremiţilor. Avatonul – interdicţia privind accesul femeilor în Sfântul Munte s-a instituit oficial în anul 1050.
Faima despre sfințenia de pe munte s-a dus în toată lumea. De-a lungul timpului Athosul a fost ajutat de domnitorii moldoveni şi valahi prin numeroase danii. Neagoe Basarab, Ştefan cel Mare, Petru Rareş, Alexandru Lăpuşneanu, Mihai Viteazu şi mulţi alţii, au finanţat şi reconstruit multe mânăstiri şi schituri athonite. Porfirie Uspenski spunea că „nici un alt popor pravoslavnic nu a făcut atâta bine pentru Athos, cât au făcut românii”.
Grigorie Palamas (1296-1359) a fost monah la Mânăstirea Vatoped din Muntele Athos și unul dintre cei mai mari teologi ai ortodoxiei. El a pus bazele doctrinei isihaste, contribuind la o retrezire a spiritualităţii ortodoxe. Învăţătura sa despre „energiile necreate” ale lui Dumnezeu au devenit dogmă oficială a Bisericii Ortodoxe . „Dumnezeu este numit lumină nu după esenţa Sa, ci după energia Sa”, spune Sfântul Grigorie Palama . „Ce este Dumnezeu, după natura şi fiinţa Lui, nici n-a descoperit vreodată vreun om, şi, desigur, nu este cu putinţă să descopere”. Dumnezeu rămâne necunoscut în fiinţa Sa, El se face cunoscut prin energiile Sale. Dumnezeu rămâne nevăzut, inaccesibil, dar comunică prin energiile sale necreate.
În Athos există 2 schituri românești: Prodromu – care a luat ființă prin Hrisovul domnitorului Moldovei, Grigorie Alexandru Ghica, emis în anul 1753 și aparține de Marea Lavra și Lacu care aparține de Mânăstirea Sfântul Pavel. În Athos există numeroase chilii, dintre care foarte multe sunt românești: Colciu și Sfântul Ipatie – care aparțin de Mânăstirea Vatopedu, Provata – aparținând de Marea Lavră, Chilia Adormirea Maicii Domnului la Mânăstirea Xiropotamu și multe altele. După călugării greci, cei mai numeroși în Athos sunt românii.
Sfântul Munte Athos a fost și rămâne centrul monahismului ortodox.
Autor: Carmen GIGÂRTU