Camelia FLORESCU: Versuri

camelia florescu

Inimă-stea

 

Tu iartă-mă, suflet al meu

Dospit în furtună

Uitat mai mereu!

Tu iartă-mă, minte a mea

Lăsată-n răscruce

Când inima-i grea!

Tu plângi peste valuri de dor

În miez de speranță

Brândușă-n pridvor!

Mă uită în slova din ceas

Tu, lupul meu tânăr

În muguri rămas!

Și lanul de frig peste noi

Să-și cearnă lăstarii

Și taina din ploi

Tu iartă-mă, inimă-stea!

Femeia din mine

Se stinge și ea.

 

 

Întâlnire cu un lup singuratic

 

Privesc

amiaza cuvintelor,

curcubeul amețit

de așteptare și

oceanele stinghere

din bobul de rouă

nenuntit încă în

pâinea mirării mele.

 

Rămân goale

în urma noastră

peșterile desenate

la intersecțiile memoriei

și sub zăpada

ce ni se dăruiește,

colecția mea

de cărămizi și pași pierduți

rămâne desperecheată și ea

 

 

În visul verde al ierbii

tremură spaimele

că iar voi scăpa cerul din mâini

și înlăuntrul cărnii mele

se scurg toate râurile

de lumină pe care le-am păstrat

și năvoadele toate

au ochiuri tot mai rare.

Zidurile cad pe rând

decojind clipele,

sălbăticia și respirațiile

tuturor femeilor adunate

în mine .

Câte dintre noi

s-au întâlnit cu tine

câte ți-au recitat din sângele lor

Lup singuratic ?

 

 

Cântec pentru rana din vis

 

Plouă febril a tine, a spaimă și a gol

Cu zeii  toți de humă prelinși pe anii mei

Aud cum urlă timpul mărșăluind domol

Și cum desface ora-n secunde fară chei

 

E-o geană de zăpadă sub cetină în gând

Și cerbii tăi mă poartă pe crupă maiestuos

Orice pretext mi-e cântec și te întreb plângând:

Ai mai trăit vreodată ceva așa frumos ?

 

Se laudă mirenii că mi-au săpat mormânt

Lichenii dorm sub lespezi de slove ce-au deschis

Și tolba de durere purtată de cuvânt

Și ochii mei albaștri  și rana ta din vis

——————————————-

Camelia FLORESCU

București

29 noiembrie, 2017

Lasă un răspuns