Cuțite de ger
Sub tălpi simt lăstunii aprinși să mă ducă
Spre alte meleaguri de maci și de sori
Sub tâmple mirarea că mă mai apucă
Să umblu prin lume topită-n viori
Mă sânger, mă cert, mă–ncrustez în lumină
În ochiul de apă din care privesc
Mă țip într-un fluier și-n anii lumină
Ce-ncet, fără veste la tâmple-mi albesc
Steril vaiet umblă sub ploi și sub lună
Grăunți de minciună în noi amorțesc
Memorii păstrează dureri și răzbună
Iubirea sub care timid încolțesc
Mă uit peste vâsle și-n zări simt furtuna
Mă beau din izvoare de scâncet lutos
Cu cerbi mă-nsoțesc în urcuș totdeauna
Cuțite de ger taie ceața spre os
–––––––––––
Camelia FLORESCU
București
31 ianuarie 2018