Țara mea
Țara mea, plai de poveste
Rai ai fost, unde mai este?
Aveai cerul sfânt pe frunte,
Și doar tâmplele cărunte.
Glasuri de copii voioase,
Răsunau în mii de case.
Grâul bun, brodea câmpia
Și știam că-i România!
Focul viu ardea în vatră
Și viața era curată,
Mâinile trudeau mereu
Fără teamă că e greu!
Omul simplu știa rostul,
Liniștii și adăpostul,
Rugăciunea umplea zarea
Să treacă și supărarea.
Fără facebook și whatsapp,
Omul nu era sărac,
Avea timp de-ai lui copii
Și de rugă-n Liturghii.
Zorile croiau cărări
Fără pic de remușcări,
Zilele asudau de muncă
Și mutau din loc și-o stâncă!
Nopțile umpleau cu stele
Toate câmpurile grele,
Carul mare trecea cerul
Dezlegand ușor misterul!
Într-un muc de lumânare
Rugăciune era floare,
Somnul cobora pe gene
Și în vise moșul Ene!
Țara mea, plai de poveste,
Rai ai fost, unde mai este?
Omul trece îngândurat,
Tot mai singur și sărac.
S-a desprins de tot ce-i sfânt
Nu mai crede în Cuvânt!
Trăiește de azi pe mâine,
Fără trupul Tău de pâine!
–––––––––––––
Țara mea îți scriu o rugă,
Domnul Sfânt să te audă
Când îți plânge inima,
Să îți toarne mir pe ea!
Domni destoinici să se nască
Țara noastră să mai crească,
În virtuți și-n fapte bune
Toți românii să se adune!
Cei plecați prin țări străine
Să audă doar de bine,
Dorul casei să doinească,
Exodul să îl oprescă!
Brazi cu frunțile spre cer
Să m-ajute să mai sper
Că-ntr-o zi în țara mea
Frații toți, uniți vor sta!
Dragi români
Dragi români plecați prin lume
Vă trimit doar gânduri bune,
Nu uitați, aici e-acasă!
Viață-i grea, dar și frumoasă.
––––––––––-
Munții falnici urcă-n cer
Să dezlege a lui mister,
Apele învolburate,
Spală lumea de păcate!
Dunărea își poartă dorul,
Pescărușii înaltă zborul,
Mâini trudite, dospec pâine
Să mai credem și în mine!
Focu-n vatră este viu
Știu că nu este târziu
Să urcăm pe drum de piatră,
Pe o cale ce e dreaptă!
Mamele mai ard prin case
Sunt smerite și frumoase,
Poartă -n inimi doruri grele…
Se frâng nopțile prin ele.
Spicele de grâu în soare
Nu au parcă asemănare,
Câmpuri îmbrăcate-n maci
Spun că suntem noi săraci?
Marea Neagră e albastră
Doar aici, în țara noastră,
În Bucegi se înalt-o cruce
Cel pierdut, pe aici să- apuce!
Clopotele-n Litughie,
Trezesc Sfânta Românie,
Iar genunchii cei plecați
Poartă ruga către frați!
În biserici arde ruga,
Cel smerit e totuși sluga
Din icoane curge mir
Se înaltă cel umil.
–––––––––
Dragi români plecați prin lume
Va trimit doar gânduri bune,
Azi la ceas aniversar,
Pentru noi, nu e hotar!
Aici e România
Veniţi acasă! Aici e… România!
Albastrul cerului e mai senin,
În codrii se aude ciocârlia
Şi-n vârf de munte izvoare susurând.
Iar când viorile încep să cânte,
Baladele în corzi de inimi se topesc
Şi plânge neamul românesc,
În doinele ce încă mai jelesc!
Coloana este totuşi infinită
Şi stă Brâncuşi alăturea de ea,
La masa tăcerilor ascultă
Vorbele ce-s spuse în nopţi fără de stea.
Şi-n stihuri au pulsat emoţii,
Din leagăn, până la mormânt,
La ţărm de mare însuşi Eminescu
Ascultă valu-n şoapte suspinând.
E-atâta dor aici, iubire, dar şi jale,
Pământul sfânt să îl păstrăm,
Credinţa sfeşnic de nădejde să ne fie
Români uniţi în jurul gliei să ne adunăm !
—————————–
Camelia CRISTEA
1 Decembrie 2019
(foto sursa internet)