Un chibrit, vă rog,
vreau să dau foc orelor trecute,
prea zdrențuite!
Oricum nu le mai pot îmbrăca,
secundele s-au scurtat de tot…
Un bilet, vă rog,
vreau să călătoresc prin unele tărâmuri
în mine e atâta pământ de care nici n-am avut habar!
Mereu m-am spălat cu dimineți,
să văd pe geam rotunjindu-se,
mărindu-se ca un bulgăre din ce în ce mai mare prăbușirea.
N-aș fi crezut că e atât de antipatică,
nepăsătoare și liniștită ca o ticăloșie scobindu-și pământul de sub unghii…
Un mic ajutor, vă rog,
trenul meu a oprit pe buza prăpastiei!
Sufletul meu primenit
așteapă rigid ca un țăran la fotograf,
grijuliu,
nu cumva să-și murdărească țoalele de praful absurdului-
atât de șifonat, totuși,
de cât de mult s-a tolănit într-un cântec din anii optzeci…
O mică înțelegere, vă rog!
Oare nu degeaba comparăm viața cu o călătorie,
nu cumva,
viața e doar un pantof desperecheat care simte dureros sub talpă călătoria.
—————————-
Camelia BUZATU
18 aprilie 2019