Zborul gâștelor sălbatice astupă cerul,
așa cum un dop de plută închide o sticlă de șampanie,
peste mlaștină se lasă bruma,
ca o femeie bătrână care-și dosește sub burtieră
timp expirat,
secunde fermentate precum comina căzăniilor,
lumea asta ascunde o prețioasă făclie
ce trebuie trecută dintr-o mână în alta,
dusă până la gura de vărsare a fluviului sângelui
în marea de stele…
Doar eu,
cu urechea lipită de difuzoarele pământului
ascult strigătul înecaților,
ca un bob de porumb gata-gata să ucidă un „zbor”
am numele tău rămas în gâtlej,
nu le mai pot citi din Biblie,
și n-am nevoie de apă ca să alunece, doar de două cuvinte,
două cuvinte ar fi suficiente
să mă eternizez oricum,
dar nu înecat.
—————————-
Camelia BUZATU