asfințit
Când aripile-ți or să se coboare
Ștergându-mi lacrima din atriul stâng,
Atunci va fi prima zi de sărbatoare
Cântată pe acest pământ.
Atunci îngenunchea-vor ploi și munți,
Vîntul își va ține suflarea
Iar fulgi de zâmbete mărunți
Topi-va de pe trupul nostru ceara.
Când soarele va adormi la răsărit
Și fruntea-mi îți va cuprinde fruntea
Vom ști că-n viețile în care am murit
A fost doar lupta de-a reface puntea
Ce ne va spala-n lumină și uitare
Talpa rănită și plină de ghimpi,
Și-apoi, vom curge lin în alba mare
Din care întâi ne-am zămislit .
amăgiri
Azi mă las de tine lume
și de ochiul tău legat
așezat la închinat
în canoane de renume
unde visul, vechi tipar,
a fost deja demult visat.
și mi te frâng de sub coastă
cu tot cu steaua albastră
ce mi-ai dat-o spre-amăgire
și de țepii tăi mă frâng,
de șarpele din cuvânt
ce mi l-ai sădit în piept
retezând aerul tot
ca nu cumva să mai pot
să mă-ntorc la mine însumi !
să-mi găsesc aripa-n somn
și să-ncerc cumva să zbor
acolo unde-i doar râsul
apă rece de izvor…
aplaudați…
Aplaudați, vă rog, căci a căzut cortina
reprezentația ultimului vis s-a încheiat
iar stelelor pe pleoape le-a căzut lumina
și oarbe-s toate, doar că n-au aflat.
Nu vă sfiiți, și-n treacăt un zâmbet aruncați
că au jucat în piesă copii desculți și goi
în buzunare nu vă căutați mirați,
biletul vi l-am plătit întreg, noi.
Aplaudați vă rog cenușa ce plutește
din aripi ce odată au fost vii
și câmpul cerului ce-ademenește,
în taină, lângă tâmpla-i demonii.
Strigați urale chipurilor mici de lut
căci visul scurt le-a fost, durut,
să-nvețe zâmbetul luat cu împrumut,
cum se frânge coasta din care s-au făcut.
Dar să legați cu chingi mândria de a fi
puterea de-a trasa drumul scontat..
în câmpul vostru plin de păpădii
încă mai este un copil cu visul nevisat.
———————————-
Calimara CuPrivighetori (Meda)
2 aprilie, 2018