Răspunsul este în fiecare dintre noi. Eu l-am primit pe Dumnezeu de la părinții mei, din locul unde se aflau. Omul ca ființă l-a căutat încă din peșteră și l-a aflat în foc, în tunet, în vânt și îngheț și i s-a închinat, l-a înjurat, s-a lepădat de el verbal, însă întotdeauna Dumnezeu a fost în același loc.
Eu m-am jucat de când am deschis ochii în astă lume cu El și continui și astăzi. Azi, cu părul alb, înțeleg că Dumnezeu e peste tot: în animale, plante, în molecule și atomi, în marele și micul infinit și toate aceste entități sunt într-un dialog continuu cu El, altcum ar înceta să mai existe. Să mai existăm. Comunicăm permanent, chiar dacă specific sau nespecific, directionțit SPRE O RELIGIE ANUME.
În momentul în care mă rog Lui, mă reechilibrez, îmi etalonez instrumentele de orientare, înțelegere și a mă face înțeles de cei din jur pentru o funcționare eficientă ca om, parte a acestei societăți, pentru a o înțelege și pentru a putea supraviețui. Dacă nu sunt capabil să-mi explic mediul în care trăiesc și să comunic cu el mă simt în pericol. Am învățat despre conștient și despre subconștient, dar știm și faptul că încă nu deținem întrutotul secretul de a comunica cu El. Subconștientul este tradus și descifrat sau interpretat de specialiști ca folosind simboluri în a comunica.
Să nu uităm că limbajul de zi cu zi folosit în comunicarea din societate nu e născut odată cu noi ci e o invenție a omului, o construcție dovedită primitivă, dovedită înceată și ineficientă în explicarea a multor fenomene, emoții și stări ale omului. Încă, și azi se încearcă a se clarifica limbajul de comunicare a subconștientului cu raționalul, cu conștiința.
Pornind de la această premiză am tras concluzia că dialogul nostru cu Dumnezeu se face prin subconștient, care e comun întregului univers. Subconștientul meu este același cu cel al animalelor, plantelor sau structurii atomice a materiei. Deci, putem conchide că Dumnezeu este Subconștientul. Dumnezeului din noi i s-a dat denumirea de Subconștient. Dacă îl lovești pe aproapele tău, îl lovești pe Dumnezeu.
Este doar părerea unui om de rând ca răspuns domnilor Andrei Pleșu și Gabriel Liceanu după dialogul lor din emisiunea Garantat 100% a lui Cătălin Ștefănescu, din 22 noiembrie 2020.
—————————–
Ben TODICĂ
Melbourne, Australia
23 Noiembrie 2020