SENZAȚIE
Încerc să ma vindec de mine cu tine,
mă mint că mi-e bine
când inima tremură-n mine,
îmi vine în minte
prima noapte de vară
când alergam pe nisipul de zgrume
și apa mângâia picioarele în spume
ochii-n azururi fără să-i îndemn
îmi sorbeau privirile sfioase,
gura ta, ca lava vulcanului
îmi cuprindea buzele însetate de dor,
trupul tău, fructul cel dulce-otrăvit
mistuitoare dorință…
În valuri-mi-ngheață sângele-n mine
și cheaguri de vise spre limpezire
mă duc cu gândul iarăși la tine
și mă întreb oare…este destin sau întâmplare?
11.01.2021
NINGE
Te uită cum ninge ianuarie
cum n-a mai nins de mult,
fulgii planează agale
pentru un nou început.
Îi văd în văzduh,
apoi se așează pe stradă,
sub pașii greoi
totul se pierde îndată.
Nu mai e spuma cea albă
să-ngroape negrul de fum,
să curețe colbul din mine,
și trupul să-mi fie mai pur.
Să-alerg prin troiene
cu narcotica briză în fată,
mi-e dor de-o minciună sublimă
că iarăși e viața frumoasă.
13.01.2021
ELIBERARE
Să-mi beau otrava dulce-amară,
cu ochii rutinați mă uit spre cer
și-n taina nopții, aud calcând pe poante
mistreții în păduri de conifer.
Sorb cu greu licoarea,
gamela îmi cade din mână,
aud suierând copacii
și-mi spun o poveste nebuna.
Plutesc printre îngeri și demoni
și aeru-mi arde plămânul
aș spune că viața e cruntă
și moartea e zâna cea bun
13.01.2021
AȘA E VIAȚA
Ce e corect în lume? … mă întrebi
Ce să-ți răspund…nu provoca destinul
Nu pune întrebări fără răspuns
Când știi că veacul nu-i pentru cei mulți.
Timpul îngăduințelor expiră
Trăiește-ți viața fără frică
și când ți-e greu închide ochii
hazardul va dura numai o clipă.
Ascultă-ți sufletul cum țipă
stingheră-i clipa fără crez
dă-i inimii puțină smirnă
și vindecat vei fi….să vezi.
Acuma eu te-ntreb pe tine:
O viață ai …cum ți-o trăiești?
Tot cu regrete și cu dor
Cu patimi multe și nesomn.
Mai poți tu omule așa…
Să crezi că asta-i viața ta?
CIRCUL
Atâtea măști în jur…
Doar histrioni mă înconjoară
din cei cu fața tristă și amară
cu sufletele hâde și cernute
de sorții vremilor trecute.
Cade mască după mască
nici un zâmbet nu apare
șcena-i plină de mantre,
le ocolesc în vârfuri de picioare,
aștept o altă piesă să apară,
în rol…bufoni hilari
ce au pe față gura mare
cât făptura.
Mă fac să uit de chinga
vremilor buimace,
să exultez în voie mi-aș dori
și la sfârșit de toate
cortina când se trage
aș vrea să dorm în tihnă
aș vrea să dorm în pace.
PARADOX
Mă tot întreb
De ce-am venit pe lume,
pentru cât timp și în ce scop,
de ce răsare soarele și-apune
în fiecare zi-n același loc,
de ce se-nalță firul ierbii
și cu copita de ce-l calcă
în tropot calul sur?
Sunt într-un fel anume
pribeag prin viața mea,
îmi caut răspunsuri la frunză,
dar nu îmi răspunde nici ea.
Și-atunci întreb eu copacul,
cum de-a reușit,
să facă-așa rădăcină
și să rămână neclintit…
Dar nici el nu-mi răspunde,
că știe negreșit,
nici el pentru vecie
nu va rămâne neștirbit.
Mi-e frică de timpul
cel fără timp mă-nfruntă,
și-atunci mă bucur de zborul
ce soarta mi l-a dat,
chiar dacă trăiesc într-o lume nebună
îmi iau echilibrul și seva din ea.
ÎN SOMN
Povești de mult uitate cern,
dar nimeni nu ascultă,
stau singur și privesc in gol
și piatra cerșește a rugă.
Se sparg în mii de bucăți
norii cei roșii și grei,
adast să vină ploaia
să beau din lacrima ei.
Și cerul se umple de aripi,
nevrotice păsări în zbor,
creează o stare de haos,
în haos îmi place să dorm.
Adorm într-o beznă profundă,
selene-mi cutreeră mintea,
îmi pun o dorință perfidă
să am aripi să pot ca să zbor.
———————————
Aura-Nicoleta LUPȘESCU
Timișoara
Ianuarie 2021