SPRE ZAREA CELORA, CE NU CUVÂNTĂ…
Motto:
Arată-ți dragostea, când cel iubit este în viață,
Degeaba să i-o spui apoi, nu te aude-n ceață…
Un ecou, din depărtări, niște șoapte, parc-aud
Și un scâncet de vioară, ca de legănare cântă…
Îmi trezesc roi-amintiri, din trecutul verde crud
Pașii-mi fug care-ncotro-mprăștiindu-i ca zălud,
Cu speranțele trezite și cu doruri ce frământă
Caut zarea… celora, ce nu cuvântă…
Vântul despletește arome, levandă și tămâie,
Așa bine cuibărite, din vremi apuse și tăcute…
Mirosul mamei, de coji de portocală și lămâie,
Simt parcă și-adierea, fruntea să-mi mângâie,
Auzind parcă-n timpan, calde șoapte și plăcute,
Atât de dragi mie și-așa de cunoscute…
Întind mâna cerând neantului să-mi mai aducă,
Înapoi tot ce-am iubit, dar plânsul mă sugrumă…
Figură parcă întrevăd, poate-i iluzie sau nălucă,
Mâna trec prin ea, văd lacrimi, cad și se-usucă…
Seamănă ca-n zorii dimineții, picături de brumă,
Căzute, pe frunze moarte și pe humă…
Cu cât m-apropii, Ea, mai mult se-ndepărtează,
La fel și-ecoul cântului de leagăn, de odinioară…
Doar ochii-i mai zăresc, blândețea o păstrează,
Cercând să-mi spună, dar de doruri lăcrimează…
Îmi rămâne doar în vânt, de-adio cântul la vioară,
Miros de levandă, lămâi și tămâioară…
——————————————-
Anna-Nora ROTARU
Atena, Grecia
30 septembrie, 2018