OM DE ZĂPADA
Cum trece timpul, e așa târziu
Și gândurile năvalnice m-au năpădit…
Pe-o bancă stau, e noapte, e pustiu,
De frig, mi-e trupul greu și-nțepenit…
Nici n-am băgat măcar de seamă,
Cum fulgii-n zbor, pe mine cad…
In inimă mă-nțeap-adânc o teamă,
Că n-ai să vii pe banca, lângă brad…
Din ceruri se deșartă neîncetat
Zăpada, în mormane de nămeți…
In suflet îmi pătrunde și-i păcat,
Că lipsești, cu vorbe să mă-mbeți…
Mă doare gerul aspru până-n os
Și fulgii-mi se lipesc parcă de suflet…
Doar inima-mi mai bate încă, ce folos,
Picioarele nu mă ascultă-n umblet…
Aud doar cântul iernii-n amintiri,
Refrenul nostru vechi, aceeași melodie,
Să-mi topească-n amorțitele trăiri,
Inghețate note-n cristali de simfonie…
Și ninge…ninge enervant, tulburător…
Cu viscol șuιerând, nămeții mă doboară…
In suflet țurțuri am, în gânduri și în dor…
Un trist Om de Zăpadă, agoniind să moară…
TRISTETEA OMULUI DE ZĂPADĂ…
Îmi pare că ești trist și singurel pe astă lume,
Om de Zăpadă, menit ești bucurii s-aduci !
Iernile te plămădim, dar nu iți dăm un nume
Prin nămeți rămâi, în frig și viscol să te culci…
Deși te facem zâmbitor, să ne distrezi, hazliu,
Să ne bucurăm, când te vedem în fiecare zi,
Eu știu prea-bine, că sufletul ți-i rece și pustiu,
Suspinul tău adânc, plânsul, doar eu-l pot auzi…
Doar eu te simt, când seri la rând, în ogradă,
Prin aburii-nghețați pe geam, adesea te privesc…
Văd lacrimile-ți cum picură, cristale în zăpadă,
Din ochii negri de tăciune, ce dureros clipesc…
Știm amândoi, că traiul ni-este scurt, himeră…
Soarele m-alină, mă usucă, pe tine te topește…
Viața, ni-i clipă în etere și-atât de efemeră,
Crezând utopia că omul pe pamânt domnește !
Insă, precum Domnul, ne-a dăruit nouă suflarea,
Voi încerca, să-ți-o insuflu la rându-mi și eu ție…
Că, Om de te-am făcut, ți-oi da un pic ardoarea,
Să simți, că ce simt eu, nu-i vreo minunăție !
De multe ori simțim durerea cum ne copleșește…
De multe ori, urâtă-i existenta, grea și sumbră…
Din păcate, alba inocenț-ades ni se-nnegrește
Și de rușini, am vrea să fim ascunși în umbră !
De-aceea-ți spun, să nu fii trist Om de Zăpadă,
Că tu esti alb și pur și-am să vin să stau cu tine…
Tu, in suflet lasă-mi, duioase picături să-mi cadă
Și eu, ți-oi da ce crezi că poate mai am alb în mine…
—————————–
Anna-Nora ROTARU PAPADIMITRIOU
Atena, Grecia
23 decembrie, 2018