CU NOI MOR FRUNZELE DE TEI…
Era-ntr-o toamnă, în parc ne-am cunoscut,
Pe o potecă, sub bătrânele umbre de tei…
M-ai întrebat de-aş vrea… şi eu am vrut,
În viaţă să-mi fii zale, să-mi fii scut,
Şi-n adâncul sufletului să-mi fii crâmpei…
M-ai întrebat, de poţi cu mine să rămâi…
Că m-aşteptai de-o viaţă, părea zadarnic…
M-ai visat, că ţi-aş fi dragostea dintâi,
C-ai vrea să mă veghezi in somn, la căpătâi,
Că n-ai simţit vreodată, ceva aşa năvalnic…
Şi te-am simţit ca fluviu să treci prin mine,
Desţelenindu-mi sentimente-ngropate şi voinţă…
Mi-ai luat cei mai frumoşi din ani cu tine,
Ne-am iubit şi ne-am avut, la rău şi bine,
C-o dragoste nebună, de la extaz la suferinţă…
Am împletit din serile de-amor mănunchi,
Timpul despletindu-l în şuviţele de clipe,
Ce le-am trăit, adânc pătrunse în rărunchi…
Azi… o altă toamnă, mă pleacă în genunchi,
Plângându-mi cu frunzele de tei pe-aripe…
Acum, pari străin, parcă te văd de prima oară…
Ce n-aş da să mai simt gustu-acela de nectar…
Toamna, sălăşluind în noi, începe să mă doară,
Că iubirea ce ne-a dat, o lasă-ncet să moară
Sub frunze, de veste nici n-am prins măcar…
Te văd cum pleci, te-aş striga să-mi vii-napoi,
Să te mai simt o dată, o clipă încă aproape…
E trist-aleea noastră, plâng şi teii după noi,
C-am rupt şiragul clipelor trăite de-amândoi
Şi frunzele s-aştern, iubirea să ne-o-ngroape…
METAMORFOZA ANOTIMPURILOR
Mi-ai venit în prag iar, Vară,
Coborând pe văi, pe dealuri,
Mi-ai adus cireşe iară,
Câte-un val-nspumat pe maluri!
M-ai găsit cam… fără vlagă,
Cam… cu gânduri-ntunecate…
Cu nimic mai… în „desagă”
Şi cu mâini încătuşate!
Obosită, făr-odihnă,
Tot oftând plin’ de năduf,
Trupu-mi fără pic de tihnă,
Sufletul în zbor, ca puf,
Din cel suflat din păpădie,
Gonit în lume, având o rugă…
Să-l lase vântul cum adie,
S-aştepte pe o buturugă,
Că doar, veni-vor şi-alte veri,
Pe cele-mi resemnate,
Le voi preface-n primăveri,
Pe toatele-adunate
Şi le voi spune bun venit,
Pe zilele-mi cernite,
Pe sufletul ca prigonit,
De gândurile-mi priponite!
Chiar, toamne de-or veni, să-mi vie…
Le-oi trece toate peste ierni,
Ca Primăveri mereu să-mi fie
Pe anii, cât mai lungi… eterni!
————————————
Anna-Nora ROTARU
Atena, Grecia
Septembrie 2019