PE ARCA GÂNDURILOR MELE…
Roșieticul amurg lin coboară pe împrejur…
Vălul mării-mi fură gândul și-l zdrelește de o stâncă…
Liniștea-i înmărmurită, cât mai pot privi în jur,
Soarele alene pleacă, n-are chef să fac-un tur,
Ziua așa-i de obosită, că-l împinge cu o brâncă
Și-l scufundă-n mare-adâncă…
Mai plutesc în vânt arome, de levandă și sulfină…
Pe cer luna se prevede, printre căndeluțe, stele…
Apărând timid din neanturi, cât mai pâlpâie lumină,
Zâmbetele ne trezește trimițând pala-i actină,
În tăcerea mea, ascunsă, printre falduri de perdele,
După geamuri și zăbrele…
Pescărușii-i văd în zboruri, cum fac mării rotocol…
Cum în hoarde se reped, ca săgeți valul străpung…
La vreun pește ce răsuflă, cad pe el de-a rostogol
Și cu spumele pe aripi, se ridică-n zbor spre stol,
Către farul de pe stânci, pe la cuibul lor ajung
Cu un țipăt lung, prelung…
Visătoare mi-aș dori un culcuș să-mi fac pe lună…
Prin al cerului ocean, arca mea s-o mân departe…
Să-i pun pânze la catarg și pe frunte-mi o cunună,
Vântu-mi cânte din lăută-n fantezia mea nebună,
Adunând bucăți de suflet, ca de bibelouri sparte,
Din trăirile-mi deșarte…
Că, văzând cum ziua moare, vara-n geamul aburit,
Cum speranța mă trădează, aruncându-mă-n furtuni
Și cum visul se dezbracă, din spoieli de mărgărit,
Vreau să fug acolo-n țara-n care soarele-i la răsărit
Și punând în prora arcei un buchet de mătăciuni,
Plec cu stolul de lăstuni…
————————————
Anna-Nora ROTARU
Atena, Grecia
11 mai 2019