Taina scrisului… ce misterios se aude! E o taină care, câteodată, te poate învălui și purta „La răscruce de lumi”, ca un „Apostol fără nume”, voind să te ducă „La granița-ntre vise” și chiar și mai departe, „Pe tărâmuri neumblate” încă, sau vreodată sau, poate, „Spre zarea celora ce nu cuvântă” după titlurile volumelor mele de poezii!
Taina scrisului, e meșteșugul de-a înlănțui cuvintele cu cât mai multă măiestrie încât, din cuvânt să izbucnească sunet, din cuvânt țâșnind culori, din culori cuvinte, cu o artă anume, încât poezia să devină pictură și pictura poezie si muzica, după numele altui volum de poezii și picturi al meu, „Ut pictura poesis „. E într-adevăr o taină, cărăruile căreia am încercat să le desțelenesc autodidact dorind, cu ceea ce m-a înzestrat Dumnezeu, să descopăr frumuseți ascunse, ce treptat mi se dezvăluiau în fața ochilor făcându-mă să mă simt precum Alice în țara minunilor!
Omul este o ființă complexă, fiind compus din mai multe fațete, ipostaze cum ar zice Platon, anume trei substanțe spirituale: individ, intelect și suflet, fiecare dintre fațete fiind ca o oglindă ce reflectă „lumina”, Harul Divin, toate la un loc făcând OMUL, toate păstrând o taină a lor, care-n final îl caracterizează ca fiind un tot unitar și unicat, cum ne place să credem! Om și eu, la rându-mi, devreme mi s-au reflectat anumite înclinații deosebite, toate puse în slujba frumosului, pe care, dacă nu-l găseam întru totul în jurul meu, îl căutam în mine, îl înveleam cu poleială, îl făceam să lucească, cu dorința de-al dărui celor din jur. Copil singur la părinți, deși expansiv, deseori căutam să fiu cu mine însămi, ba chiar îmi rezervam din timpul jocului, o părticică doar pentru mine, numit „Timp pentru Nora „, tainic, unde să mă întâlnesc cu sufletul meu, într-o lume de vise, de gânduri, cuvinte, sunete și culori, lumea mea de basm!
Făcând o retrospectivă a vieții mele, pot spune că multe taine mi-au dat târcoale, taina muzicii pe la 7 ani ai mei… studiind vioara mulți ani de zile, cu multe înfățișări, premii, medalii, încercând chiar să compun mici „simfonii” cum le ziceam eu, având ca model pe Mozart și alți clasici! Concomitent am surprins și-o altă taină, cea a scrisului, făcând mici poezioare, unele hazlii împărtășite cu copiii la joacă, altele mai melancolice sau dureroase după pierderea foarte timpurie a tatălui meu! Mă poartă gândul la primul meu învățător, care, citindu-ne din Vasile Alecsandri poezia „Iarna”, cu glasul lui blajin și cald, ne-a fermecat și ne-a dat temă să analizăm fiecare strofă, să închidem ochii și imaginea formată pe retină, să încercam s-o desenăm alături în culori! N-a fost mai bună lucrare ca a mea, fiecare vers creându-mi o imagine, ce mai târziu am încercat s-o așez cuminte în picturile mele! N-a existat mai bună ca mine la compuneri, cred, la vârsta aceea, în descrieri în special, luând parte la diverse olimpiade literare, cuvintele prinzând forme miraculoase în mintea mea! Am iubit mult acei ani, cu poveștile spuse de părinții mei s-adorm, basmele spuse la radio ce se încheiau cu „Noapte bună, copii”, teatrul de umbre pe pereți… toate m-au fermecat și mi-au format o lume a mea, în care mă ascundeam ori de câte ori sufletul îmi părea rănit simțind nevoia de-a mă hrăni cu frumos, ca apoi iar să lucesc și să mă bucur.
Am citit foarte mult, de multe ori cărți ce-mi depășeau vârsta, fiind singura, cred, pe care bibliotecara o lăsa să plece cu geanta plină, neștiind care mai de care carte să aleg! Citeam tot ce se putea citi la acea vreme a copilăriei, chiar și pe ascuns, sub cărțile de școală, sau noaptea până târziu sub plapumă, ca să nu mă vadă mama! De-atunci simțeam nevoia de-a-mi revărsa sufletul în proză sau în vers căutând momente să mă interiorizez și să-mi sondez adâncimile sufletești, pentru a le exterioriza, dându-le formă, după puterile mele copilărești! În aceeași perioadă am descoperit și taina picturii, care m-a condus în lumea culorilor, mi-a înflăcărat imaginația începând cu mici picturi, pe orice materiale disponibile, pentru a-mi împodobi cămăruța mea, pentru diverse ocazii, de ziua mamei, o nouă preocupare, care, mai târziu mă va face să-mi las amprenta mea peste timp!
Crescând, venise timpul „să cobor din nori” cum îmi spunea mama și la sfatul ei, m-am dedicat altei pasiuni a mea, medicina, care m-a câștigat, absolvind Facultatea de Medicină și Farmacie din Iași și făcându-mi specializarea de medic internist, în Grecia, la Atena, rupându-mă pentru un timp de toate celelalte activități! M-am dedicat cu trup și suflet, având model pe tatăl meu, dăruind bolnavilor, în afară de tratamentele necesare și câte un pic de suflet, având marea satisfacție ca, deși într-o țară străină la început, să am succese, care m-au umplut de mândrie, câștigând respectul în jurul meu, cinstind locurile pe unde am lucrat și, firește, locul de unde mi-au pornit pașii, din țara mea de baștină, ca româncuță ce eram și sunt! Mă impuneam bolnavilor, nu cu austeritate, răceală sau voce plină de importanța, ci doar cu blândețea și căldura care, probabil, emanau din sufletul dornic de-a dărui, de-a calma, de-a vindeca, după proverbul „vorba dulce, mult aduce”, exercitând asupra lor un fel de psihoterapie, necesară de altfel în cariera fiecărui medic ce se vrea bun, fapt care îi făceau imediat să se simtă cu mult mai bine, după spusele lor!
În ce privește viața personală, familia mea s-a mărit treptat cu doi copii, împlinirea, căldura familiară, trezindu-mi astfel acele taine pe undeva ascunse-n sertarele sufletului: una fiind pictura, evoluând autodidact într-un impuls de-a pune mâna pe pânze, pensule și culori, azi fiind înregistrată în Organizația Pictorilor Medici Moderni, pe plan elen și înscrisă în Albumul Medicilor Artiști și-o alta fiind taina scrisului, venită într-un moment, când făcusem deja o pauză cu pictura, simțind un filon de energie să mă cuprindă, să se reverse din mine și pe care l-am condus spre poezie! Pașii, timizi la început, îmi captau cu timpul aripioare și cu toată timiditatea ce mă caracterizează, am început să-mi postez poeziile pe facebook, având satisfacția că plac, mulți prieteni repostându-le și dându-mi curaj să continui! Marea mea emoție, la care am plâns de fericire, a fost când pe un anume grup mi-am auzit pentru prima dată poemele recitate, o surpriză nemaipomenită, la o emisiune radiofonică de către organizatoarea ei, Mioara Hususan, înduioșându-mă până la lacrimi!
Atunci, mi-apărut o voce, așa dintr-o data, de nicăieri parcă, voce a unui „Înger păzitor la vreme de seara…” după titlul unui poem al meu dedicat celei ce avea să devină îndrumătoarea pașilor mei, poeta și eseista Mariana Gurza, care mi-spus: „Hai, pe când un volum de poezii?”. Am rămas stupefiată, era un vis la care nu îndrăzneam să mă gândesc și-așa, la recomandarea domniei sale și prin intermediul Editurii „Singur” – fondator fiind un alt om de litere minunat, poetul și redactorul Ștefan Doru Dăncuș, am debutat în 2015 cu primul meu volum de poezii, „La răscruce de lumi”, apoi 2017 alte două volume, „Apostol fără nume” și „La granița-ntre vise”, în 2018 alte două volume, „Pe urmele pașilor pierduți” și „Ut pictura poesis ” – volum de picturi și poezii și-n curs de editare fiind alte două volume de poezii: „Pe tărâmuri neumblate” și „Spre zarea celora ce nu cuvântă, precum și-n pregătire un volum de memorialistică „Frânturi de viață”!
Am avut onoarea unor recenzii excelente, din partea unor autori consacrați, poeta și eseista Mariana Gurza, poeta Dorina Stoica, poeta și eseista Vasilica Grigoraș, publicate în revistele din țară și străinătate: Confluențe Literare, Melidonium, Orizonturile Bucuriei, Singur, Logos și Agape, Observatorul (Toronto), Agero (Stuttgard), Regatul Cuvântului (Bruxelles), Miorița (Sacramento,SUA), Ziarul Informațional (Ben Todică – Australia), Revista ASRLQ, Armonia-Saltim Media, Destine Literare (Toronto, Canada), Armonii Culturale, Constelații Diamantine și altele! Am fost și-n calitate de coautor, la diverse reviste și antologii: Lyrics et Prosa, Antologia ASCIOR, Revista Banchetul, Antologia Centenarului Marii Uniri (1918-2018), Casa mea, România Mare, Antologia „Centenarul” Unirii ASCIOR în curs de apariție, Scriitori Contemporani și altele ce vor vedea în curând lumina tiparului!
Mai mult ca oricând, azi, taina scrisului îmi este și foame și sete și necesitate și dorință de-a dărui, nu numai imagini feerice de lume ideală ci, acumulând de-a lungul vieții și tablouri ce s-au suprapus uneori peste cele ce te impresionează plăcut, trăind într-o lume nu chiar plăsmuită pentru Îngeri, din păcate, am surprins și aspecte mai triste de viață, care poate nu încântă cititorul, aspecte care se vor puse sub preș, dar nu asta e soluția, pentru că ele continuă să existe, le știi, le vezi, le simți și te dor… N-aș putea scrie, numai de dragul de-a scrie, prefăcându-mă că nu există așa malformații ale societății în care trăim, gama mea de scriere fiind, în afară de cele ce te impresionează plăcut și cele cu temă socială, existențială, filozofică, religioasă, în care culorile nu pot fi întotdeauna cele plăcute ochiului, viața înseși având culori de la cele pale, suave, la cele calde, fierbinți, până și la cele mai întunecoase și chiar negre! Cineva trebuie și pentru aceste aspecte… să picteze scriind sau să scrie pictând, „Ut pictura Poesis”!
Dorința mea mare, este să rămână ceva în urma existenței mele, visând la un strop de nemurire! Nu cunosc pe ce trepte voi ajunge, dacă voi ajunge, nu asta mă preocupă însă, Timpul fiind cel mai bun critic! Doar vreau să știu că trecerea mea prin viață, va lăsa o amprentă, un nume pe filele mele de carte, pe câteva tablouri și, de ce nu, pe trupul și sufletul pacienților mei ce i-am putut, cu ajutorul Domnului să-i ajut, în inimile celor ce, citindu-mă, le-am oferit o sclipire de lumină, dar, în primul rând copiilor mei și poate copiilor copiilor mei!
Poezia m-a ajutat să mă cunosc, să mă autodefinesc ca OM, mă conduce din prezent spre trecut și viitor, așa, ca un carusel, de la amintiri, la cele de zi cu zi, la visare și speranță, de la singurătate, dezamăgire la extaz, oferindu-mi o gamă variată de trăiri, care mi-au îmbogățit sufletul!
„Taina scrisului”, e valul care te poartă, e vântul care te duce, e soarele ce te călăuzește, cerul ce îmbie să-i cunoști universul, e bulboană care te poate înghite în adâncul ei, e pământul din care îți tragi seva și ți-o lași, e focul care te arde până la cenușă și… cenușa din care vei renaște, iar și iar… și după cum spunea marele poet grec, Kavafis, „și chiar dacă la Itaka n-ai ajuns, ea nu te-a păcălit, ți-a dat frumoasa călătorie” și eu… mă mulțumesc pe deplin cu ea!
––––––––––
Anna-Nora ROTARU PAPADIMITRIOU
Atena, Grecia
21 octombrie, 2018