Anna-Nora ROTARU PAPADIMITRIOU: E timpul…

De mic, de când aproape-ncepi să mergi,
Ești pus pe-un scaun, silit de toate să înveți…
Asculți cum toți îți spun, „te scoală să alergi,
Că timp nu ai, să fugi, din toate să culegi ” !
Bombardați suntem, cu fel de feluri de poveți,
Să fim mai vrednici, mai isteți…

Și-am alergat, cu limba scoasă, ca zăluzii,
În timp ce alții se doseau, făcând pe-Ariciul…
În minte, pătruns-au cunoștințe, în perfuzii,
Până m-am împotmolit și eu printre confuzii,
Neștiind la urmă, ce-i adevăr, unde e viciul,
Pierzându-mi tinerețea-n sacrificiu…

Și-azi, Aricii-s la putere, nu am prins indiciul,
Dețin ei pâinea și cuțitul, pentru a o împarte…
Acei analfabeți, cu pielea groasă, ca șoriciul,
Conduc și eu râd-plâng, făcând pe măscăriciul,
Ca fraierul, hrănindu-mă cu visele-mi deșarte,
Umanitate, Dreptate, ”baliverne” pe pancarte…

Alții-s sus-puși, profanii sistemului să îi răsfeți,
Ascultându-i gură-cască, să ne umple cu iluzii…
Ei tot mai sus urcând, cărând avutul cu găleți
Noi adunând firimituri și caii verzi de pe pereți…
Târziu ne-am deșteptat, toaca bătând cu-aluzii
Când, la timp n-am tras concluzii…

Mă-ntreb, cu toată-nvățătura, care fu menirea,
Dând vot nepricopsiților, să-mi vândă fericire ?
Și-așa ca mine, prostitu-s-a întreagă omenirea,
De parcă marionete-am fi, lipsindu-ne gândirea,
Ce ne-au spălat-o, făcându-ne prin domesticire,
Din lupi adevărați, jigodii prin corcire !