ŞI… S-A MAI SFĂRÂMAT UN VIS
În seara asta-i clar de lună…
La fereastră, stelele-mi clipesc…
Tăcerile… îmi împletesc cunună,
Greierii mai zgândăresc din strună,
Din picoteala mea să mă trezesc…
Aud în noapte-un plâns amar…
Nu-i vaiet de bufniţă sau câine…
E cel al sufletului hoinar,
Ce tot se zbuciumă-n zadar,
Spunând, că zi va fi şi mâine…
E clar de lună… dar ce trist…
Singurătatea geme-ntre pereţi…
O flăcăruie pâlpâie la Crist,
Împrăştiind culori de ametist
Şi albe aşteptări de la profeţi…
Mi-e dor… de fetiţa cea din poză…
Zâmbeşte din ramă p-etajeră…
Dar şi de tânăra lângă veioză,
Cu ochii verzui, muşcând o roză,
Sfidând, c-ar fi viaţa efemeră !
Mi-e dor, de ce-n urmă a rămas…
Vreau să uit cum curge ceasul…
Să mai aud al tinereţii glas,
În crudu-i verde să mai fac popas,
Legând de parul timpului pegasul !
Un zgomot mă trezeşte din visare…
Îmi sparge liniştea, mă face să tresar…
Mi-a venit cumva Ursita pe cărare ?
În plină noapte, mi-a răsărit un Soare ?
Nuuu… s-a sfărâmat un vis în sanctuar…
RENĂSCÂND DIN MINE…
Fără să-mi dau seama, m-am dărâmat,
M-am surpat în mine, bucată cu bucată…
Laolaltă toate, vise trăiri s-au sfărâmat,
Și speranțele ce-aveam s-au destrămat.
La poale risipindu-se, m-au lăsat secată,
Între ruine ferecată…
Cât timp rămas-am, n-am băgat de seamă,
Că nu mai știu de-s la afarsit sau început…
Oricât pe dinăuntru mă bântuie o teamă,
Din haos parc-aud o voce cum mă cheamă,
Să mă refac, îmi zice, din pietre și din lut,
Mai trainic și mai priceput…
M-am uitat la poale, bâjbâind la temelie,
Intreag-era, adunai speranțe să fac drugi…
Din pietrele împrăștiate-mi voi face o chilie,
Voi încropi o masă, pentru talger și făclie,
Scaune voi pune-n jur, din câțiva buturugi,
Și-un colț să-mi fie pentru rugi…
Ferestre voi face, să pot privi către zenit,
Cu ușa-naltă, capul să nu-mi fie aplecat…
Un pat al răbdării și-al iertării, primenit,
Când mi-oi lăsa-n hodină trunchiul ostenit
Și-orice fisur-o voi lipi cu sânge închegat,
Cu boabe de sudoare-amestecat…
Mi-oi plămădi din lut să am și-o mică tindă,
Din care să privesc spre spații siderale…
Sufletul să se reverse, ca-n magică oglindă,
Plutind pe-o arcă, să-l văd cum se perindă,
Neprihănit și liber, cântând imnuri triumfale,
Ofranda aducând-o la vestale…
————————————
Anna-Nora ROTARU
Atena, Grecia
20 iunie 2019