,,DUPĂ FURTUNĂ, CURCUBEUL” de Anna-Nora Rotaru
pictură personală pe pânză, în ulei,
(dimensiuni 120 x 90 cm),
din volumul de picturi și poezii ,,UT PICTURA POESIS”
*
VERDELE…
Verdele… e primăvara-n izbucniri de clorofilă…
În muguri, ce ţâşnind plesnesc pe ram…
În frunza de sub brumă, timidă şi fragilă,
De soare alintată, ascultând febrilă,
”Oda bucuriei „-n sărbătoare, ca la hram !
Verdele… e-al speranţei, îndrumătoare-n viaţă…
Al… mucegaiului, ce-orice-atinge putrezeşte…
Al ”iederii”, tânjind la cer lumina, se-agaţă,
De tot ce-i la-ndemână, înalt, chiar fortăreaţă
Şi-al trifoiului, ce… chipurile norocul ţi-l trezeşte…
Al lucernei şi-al buruienilor, ce cresc pe glie…
Al brazilor, ce-ntind spre cer vârfuri avide…
Al crudităţilor, ce dinţii-ţi strepezeau-n copilărie,
Al scaieţilor, ce-ţi zgâriau gleznele prin bălărie
Şi-al muschiului, din locurile umbroase şi aride…
Verdele… e-al tinereţii ce te priveşte-n faţă…
Al grânelor, din lanurile-ntinse-n luna mai…
Al visurilor, ce-n noapte-adâncă te înhaţă,
Ca firul de lumină să-l găseşti, te-nvaţă,
Să salţi în zboruri, pe coamele de cai…
E… şi-al minciunii spuse cu ipocrizie…
Al geloziei, umplându-te de-amărăciune…
Al şerpilor venin, ce-ţi produc paralizie,
Al mării furtunoase, în adâncuri când te-mbie,
Al… mlaştinei, bălţilor cu miros de mortăciune…
Dar… e şi-n ochii mei, plini încă de speranţă…
Al libelulei, crăiasă mică, oglindită-n apă…
Mă prind în zbor cu ea, plină de cutezanţă,
Ca Verde să rămân, în ultimă instanţă,
Dar… nu lăcustă, ce-n seva lumii se adapă…
ECOURI DE BALADĂ
Pe-un alt tărâm, îndepărtat, a rămas copilăria,
Cu verdele pădurii de stejar şi albastră zarea…
Mi-a-ncremenit pe scoarţă zâmbetul şi bucuria,
S-a aşterne colbul pe cărări de vis şi-uitarea !
Acolo, la uşa minţii-mi bat gânduri, se perindă,
Că vor să îmi trezească şiraguri de-amintiri…
O undiţa în timp arunc, sperând să prindă,
Cuvinte, fraze, trăiri dulci de-atunci, simţiri !
Mai vreau să colind prin bălţi şi prin hârtoape,
Fluierând vreo doină, să cobor pe ulicioară…
Părinţii să-mi revăd, să-i simt iarăşi aproape,
Destinul să-l împiedic, să nu-i las să moară !
Mai vreau să-mi văd prietenii, ce-am iubit,
Strigandu-i, să ne fugărim şi să ne prindem…
Să revăd castelele din lut, ce-mpreună am zidit,
Şi-n felinare din dovleci, lumânări s-aprindem !
Mi-e dor şi de-ntinsele lanuri, aurii, de grâu,
De sperietorile, s-alunge poate câte-o cioară…
De scăldat, cu râsete voioase, în volburos pârâu,
D-expediţii pe coclauri, când căutam comoară !
Mă mistuie dor nebun şi mă cuprinde-o teamă,
Că-n grădina sufletului cu miresmele de crini,
Mi-au trecut grămadă anii, nebăgând de seama,
Că-n copilăria-mi verde, au răsărit ciulini !
De nucul nostru, atârnă frânghia din scrânciob,
Dovadă, că-n goană ne-au trecut anii haini…
Îmi oglindesc, azi, vestejita-mi privire-ntr-un ciob
Şi-mi văd cununa de roze, că-i uscată şi cu spini…
CĂUTÂND ORIUNDE…
Cade seara peste-oraşul parcă gol şi amorţit…
Se prelinge peste case, prin grădini şi peste drum…
Mai despică ceru-albastru câte-un fulger asmuţit,
De mânia ploii crunte şi de vântul răzleţit,
Printre crengi şi printre frunze răvăşite în duium,
Răspândind fiori, parfum…
Mă duc paşii în neştire peste umedul asfalt,
Aruncând priviri fugare, poate văd vreun trecător…
Nu mă lasă însă ploaia cu săgeţile-i de smalt,
Doar statuia-nţepenită-n piedestalu-i de bazalt,
Mă priveşte cu tristeţe plângând parcă-ncetişor,
Visând pasu-mi trecător…
Tot mai mult s-aşterne noaptea peste arborii din parc…
Des clipind, somnoroase felinare las-o dâră ruginie…
Prin coroanele deasupră-mi-ngemănate într-un arc,
Picură lacrimi şuvoaie de la nori scăpaţi din ţarc,
Clipocind, râuleţe şi băltoace fac în huma cafenie,
Iar în ceruri… simfonie…
Doar un câine vagabond trece drumul spre Oriunde,
Şi el singur ca şi mine cu ochi plânşi în rugăminte…
Căutăm un loc prin lume încercând a ne pătrunde,
Bătând porţi de Paradis, fără nimeni a răspunde,
La un strigăt de chemare, la o rugă-n cele sfinte…
Cineva, că să ne-alinte…
––––––––-
Anna-Nora ROTARU
Atena, Grecia
10 februarie, 2018