Anna-Nora ROTARU: Locul meu de rugăciune

LOCUL MEU DE RUGĂCIUNE…

Mă duce gândul printre zări, departe,
Unde domnește liniștea printre culori…
Acolo, nu te știe nimeni, n-ai ce împarte,
Nu sunt vise moarte și-așteptări deșarte,
Nu-s dezamăgiri, n-ai de ce să mai implori,
Livadă nesfârșită e, cu flori…

Nu vezi viețuitoarele să fie flămânzite,
N-auzi hărmălaie, nici strigăte și răcnet…
Nu mor frunze, nu zboară păsări îngrozite
Nu bat clopote, nu-s tânguiri, fețe-umezite
De lacrimi, nu-i străpunsă liniștea de bocet,

Sau, de copil vreun scâncet…
Acolo, firul gândurilor nu-ți este rupt,
Se-nvălurează, cuprins parcă de inerție…
Se unduiesc sunetele-n neant, neîntrerupt,
Întinse-s căile pașilor, drumul nu-i abrupt,
Simți că sufletul îți aparține numai ție,
Plutind ușor, ca-ntr-o beție…

De cremene-i tăcerea, dar nu mă-nspăimânt,
Nici n-am senzația că parc-aș luneca-n delir…
Nu știu de-i-n mintea mea acest așezământ,
Sau dac-aievea-l poți găsi pe acest pământ,
În sinea mea îl simt și-n aerul ce îl respir,
Ca zefir, cu miros suav de mir…

De-ntrebați, aș zice că-i aici și nicăierea,
Spre soarele ce sângerează când apune,
Spre răsăritul auriu, ca de albine mierea,
Un Eden, unde nu domnește ura ca fierea,
E-un loc sfânt, cu cer azuriu, verde pășune,
E… locul meu, de rugăciune…