BĂTRÂNUL ANTICAR
La colț pustiu de stradă, sub lumina palidă de felinar,
De-abia pâlpâie-o luminiță-n geam, într-o mică chițimie…
Să intru-mi face semn, cu firava-i mână, bătrânul anticar,
Invitându-mă în lumea lui, departe de orice-i barbar,
În care timpu-i la Trecut, nu mușcă cu-atâta lăcomie,
Pendula torcând în armonie…
Stătea bătrânul, cu păru-i alb lucind pe fond obscur,
Cătând ceva febril în vechiul și prăfuit de ani, ceaslov…
Prețul vreunui bibelou sau unei lămpi cu ponositul abajur,
Din nu mai știu ce an, prin colbul așternut pe împrejur,
Cu mâna-i tremurândă, doar ochi arzând în trup gârbov
Și răsuflare grea, ca la istov…
Și, ce n-avea pe-acolo… bijuterii, mărgele în șiraguri,
Vaze, bomboniere de cristal, albume pe colbuitul pluș…
Flori, dansatori de porțelan, ceruiti ciorchini de struguri,
Pești, câini, păsări de sticlă, ciugulind pe ram din muguri,
Altele, cu aripile-ntinse-n zboruri, spre cer, ca pescăruș,
Ori, hrănindu-și puii în culcuș…
Cine știe dacă visează, că poate-or dezerta vreodată ?
Dacă le va-mplini visul bezmetic poate vreun jongler ?
De-or zbura pe-un ram adevărat, spre-un soare-odată ?
De-or face pui, în țări calde de-or pleca sau… niciodată
N-or părăsi odaia sumbră, cu pendula să bată a mister,
Jinduind vreun ciob de cer…
Ce s-aștepte ele oare, sub colbul vremii, fără rosturi ?
O mână ageamie să le spargă ? Blândă de colecționar,
Ștergându-le de praf cu grijă, aranjându-le pe rafturi ?
Poate vreo Zâna să le trimită-n zboruri spre orizonturi,
Departe de pendula, ce bate-un timp Trecut, de anticar…
Departe… de lumina palidă de felinar…
CAUTĂ-MĂ …
De vrei in viața, să mă găsești vreodată,
Să știi că nu-i ușor și-ți trebuie răbdare
Că, poate… vei rătăci prin lumea toată,
Fără să simți, nici umilință, nici trădare !
Din drumul tău, nicicum să nu te-oprești
Și vocea să mi-o asculți, firavă-n vreme…
Să-ți fie călăuză, de altele să te ferești,
Chiar de le-i auzi, amăgitoare să te cheme !
Mă caută, când noaptea firul își destramă,
Cumva poate oi fi, când s-o crăpa de zori…
Acolo, unde se scurge lumina de aramă
Și soarele timid se-ascunde dupa nori !
Caută și-n iernile, ce-mi plac așa…adânci,
Când gerul face piatra să scrâșnească…
Nămeți ca să-i răzbați, te-i târâi pe brânci,
Auzind copacii, în noapte să trosnească !
Mai caută însă, răbdător și-n primăvară,
Când înfloresc atât de dulce, rozele de mai…
Când e răcoare și nu-i veni-ncă vremii-a vară
Si florile stropite-n rouă se trezesc pe plai !
Dar, caută să mă găsești și-n vârf de munte,
Acolo, sus, unde-și fac cuibul numai șoimii…
Acolo, unde-ntre pământ și cer e o punte,
Ce duce la ușa aceea, spre infinitul lumii !
Să cauți însă și dincolo, în adânc de mare,
În locul unde pare, cât mai profund abisul…
Unde, nu pot pătrunde nici razele de soare
Și unde Iadul întâlnește Paradisul !
Dar, de nu-mi vei auzi glasul meu suspinător,
Să știi că e târziu, mi-au ars aripile-n lumină…
Dorul meu neîmplinit, cu neîmplinitul tău dor ,
Vor zace înlănțuiți, într-un templu în ruină !
—————————–
Anna-Nora ROTARU PAPADIMITRIOU
Atena, Grecia
21 ianuarie, 2019