CAUT NEMURIREA
Am obosit de-atât-amar de drum
Şi parcă-mi vine, aicea să mă-ntind…
Pe pajiştea verde, cu un crud parfum,
Din iarba proaspătă să-mi croiesc costum
Privind ceru-adânc, în braţe să-l cuprind…
Am obosit de-atâta în zadar cătare,
Bâjbâind doar prin ungherele cu vise…
Vreau să mă pierd de soartă în uitare,
M-am săturat de-umile bocete pe-altare,
Numărând nodurile speranţelor ucise…
Senzaţie am că orbecăiesc prin noapte
Şi-mi simt sufletul adesea-nfrânt…
Gândindu-mă, cum din noian de soarte,
De una mai bună parcă n-avui parte,
Deşi mă miluiesc atât şi mă descânt…
Inima din piept mi-o simt ades uscată
Şi rana-n talpă iarăşi mi se crapă…
Păşind printre hăţişuri, las câte-o bucată
Şi-o dâră sângerie-n noaptea-ntunecată,
Din care liliecii-n urmă-mi se adapă…
La tot ce-a fost odată hâd şi-obscur,
Voi-ntoarce capul să-mi oblojesc privirea…
Cu trupu-mi obosit, dar oţelit şi dur,
Pe verdea pajişte, cu ochii spre azur,
Scormonind, găsi-voi poate… nemurirea…
CĂLĂTORIE… SPRE INFINIT…
Afară-i cald, cu soare si ziua-ncă-i senină…
Alearg-autobuzul, prin văi și roțile-i scrâșnesc…
Prin geamul spart, miroase-a iarbă și benzină,
Colbul mă-neacă, ochii mă ustură, clipesc…
Înăuntru-i cald, praf auriu și-năbușeală…
Ascult respirația grea, a celora ce dormitează…
Căscând, unii-și întind, picioarele a dezmorțeală
Si-alții-n somnu-adânc, visează și oftează…
Fiecare undeva merge și de-undeva vine…
Ceva și cineva-n lume, pe-undeva-i așteaptă…
Îmbrăcați cu ce-au mai bun, așa cum se cuvine,
Nerăbdători s-ajungă, din somn se mai deșteaptă…
Mă găsesc printr-ei și-s cufundată-n gânduri…
Pe geamul tulbure privind, murdar și colbuit…
Vreau să citesc ceva, dar ochii-mi printre rânduri,
Îmi cad sub pleoape grele, de-atâta zguduit…
În liniște mă las, în voia soartei, așa…ușor…
Priveliștile să mă fure, cum lunecă-n tăcere…
Bâzâitul monoton ascult, al hârbuitului motor,
Sub aerul călduț de-amiază, ce încet piere…
Mintea, de-orice gând, încet mi se golește…
Ma cuprinde-o moleșeală , atâta de plăcută…
De prin geam, difuz, lumina mi se contopește,
Cu ceea de sub pleoapa-mi leneșă, cazută…
Așa că…nu-mi pasă, unde merg, sau de ajung…
Parcă nu-mi vreau călătoria, repede să se termine…
Vreau drumul ăsta spre-nfinit, să-mi fie cât de lung,
Nimic să-mi amintesc, uitând de toate și… de mine !
————————————
Anna-Nora ROTARU
Atena, Grecia