Anghel Zamfir Dan: Universul inițial – Înainte de orice a fost doar iubirea!

Oamenii de știință și nu numai, se întreabă cum a apărut universul.


Acum toți sunt preocupați de ce a fost înainte de Bing-Bang și înaintea singularității, cum a apărut coliziunea? Sunt teorii complicate care complică și mai mult răspunsurile, dar care au incluse substanțele cu care ne putem apropia de o finalitate, filozofică, măcar.


Dacă ne amintim scrisoarea lui Einstein către fiica lui, am putea să folosim unele corelări lingvistice spre un sens, formal, de înțelegere.


Să judecăm puțin cum apare o iubire. Din neant, am putea să spunem.
Două entități, să ne rezumăm la om, două ființe să zicem, fără să se știe, fără să se vadă, ajung la un moment dat să iasă din singularitate, să se întâlnească, să se placă, să intre în coliziune, apoi în Bing-Bang creând un fel de univers al lor setat pe mai multe brațe, să zicem; sexual, intelectual, educațional ș.a.m.d.


Cum ? Asta este marea întrebare. Poate prin firele acelea cosmice, eu le-aș zice energetice, poate se simt, poate se atrag, poate undele lor se caută și îi unesc?
Cert este că așa se naște o iubire!

Ce ar fi să spunem că așa s-a născut și universul?

Și că înainte de orice a existat doar iubirea și că două singularități, dacă ne putem exprima așa, s-au atras, au intrat în coliziune, a avut loc Bing-Bangul și apoi branele stratificate în diverse dimensiuni, nu doar în cele patru.

Cele patru dimensiuni se referă strict la spațiu, timp și intervalul dintre ele. Universul, chiar prin singularitate, e mult mai complex:cuprinde fire energetice, unde, atracții, ce sunt greu, deocamdată, să le dai dimensiuni.

Iată de ce cred că Einstein ne-a lăsat inclusiv răspunsul acesta superb, referitor la cum s-a născut universul-
-din legea supremă a iubirii universale.

Ați observat câte procese au loc într-un cuplu de singularități?

Cel puțin universul nostru umanoid a cam avut această traiectorie și dacă am apărut din pulberile acelea organice, peste care a căzut o lacrimă a universului, tot legii iubirii universale trebuie să mulțumim.

Cum ?

Asta depinde de fiecare singularitate ce în mod sigur va da naștere unui univers, celular, cum spun eu, și uite cum din toate aceste universuri, individuale, celulare, a apărut universul celular infinit.

Că sunt paralele, că sunt stratificate, cert este că doar materia inteligentă le străbate și le inventează mereu, la nesfârșit.

De ce noi oamenii înțelegem mai greu fenomenul, ne întrebăm unii dintre noi?

Amintiți-vă ce spunea Eminescu în ,,la steaua care a răsărit,, cât de greu ajunge lumina informației la neuronii care o atrag și atunci veți înțelege zbaterea minților luminate de acest gând.

——————————

Anghel Zamfir Dan

24 septembrie, 2018

Lasă un răspuns