Am rămas uimit câte forme de manifestare are această invenţie lingvistică, sinceritate, la om.
Ea porneşte de la naştere, trece prin genele moştenite în A D N ul specific fiecăruia şi devine un reflex condiţionat pe măsură ce te integrezi în viaţă, în societate.
Nu ştiu sigur dacă animalele se manifestă aşa de diversificat precum actuala specie umană.
Nu ştiu nici dacă microbul sincerităţii a venit de undeva din univers, prins în coada unei comete, sau este pur şi simplu o invenţie umanoidă specifică.
Cert este că, sinceritatea reprezintă o formă de adaptare a omului la cerinţele circumstanţiale.
Mai pe româneşte spus, depinde de ce crezi, urmăreşti, speri şi ce interese ai la momentul în care spui că eşti sincer.
Mulţi din cei sinceri se plâng că au pierdut, din cauza sincerităţii şi promit că altă dată nu vor mai fi ,,sinceri”.
Şi mai mulţi evită, prin diferite procedee, situaţii în care trebuie să se manifeste. Unii au această putere primită din gena lor, alţii o dobândesc prin experienţă.
Dar ce este ,,sinceritatea,, mă întreb, de a ajuns în astfel de conflicte verbale şi de manifestare contradictorie ?
Am citit undeva că este ,,oglinda sufletului”, probabil, mulţi au sufletul ciobit şi oglinda le jaocă feste.
Altundeva, cică ar fi corelarea dintre vorbe şi fapte. Corect spus.
Dar cea mai tare şi adevărată mi s-a părut însemnarea potrivit căreaia ,,a fi sincer nu înseamnă să spui tot ce gândeşti,,,,,ci a gândi tot ce spui”.
Tare de tot !
Asta este de fapt sinceritatea, la ora actuală.
Ea a evoluat din punct de vedere istoric odată cu evoluţia vieţii umane.
Omul modern de azi dezvoltându-şi aşa de tare inteligenţa a ajuns să nu spună tot ce gândeşte, ci să gândească, repede şi bine, tot ce spune, altfel sinceritatea se poate să se întoarcă împotriva lui.
Sincer să fiu, iar sincer,,,,,, această păşune lingvistică are o logică de păşunat.
Diplomaţia însăşi se bazează pe formele ei de manifestare întortocheate. Este chiar semnul unei mari înteligenţe dobândite prin studii aprofundate.
Apoi, de ce să nu recunoaştem, sincer, mulţi dintre noi mint, sau sunt mai puţin sinceri obligaţi de împrejurărri.
Uneori este chiar indicat să ştii să minţi frumos, inteligent, să foloseşti un soi de sinceritate care să te ajute cu ceva, undeva, când ai mare nevoie.
Din păcate, soiul ăsta de sinceritate, a fost cea mai greşită cale aleasă de om spre a se manifesta în univers.
Sincer, cred că nu este om care să nu fi minţit, sau să fie minţit, sau să se mintă pe sine, măcar o dată în viaţa lui pe pământ.
Ați uitat ce a pățit Socrate cu sinceritatea lui?
Ciudat destin de umbră în cer senin, are omul, uneori !
——————————
ZAMFIR ANGHEL DAN
19 octombrie, 2018