Noian de negru
Noian de negru acoperă crengile,
Se zbate sufletul între nuiele,
E frig și bate vântul printre frunze
Și dintr-o dată o liniște se așterne,
Se aude doar tăcerea dintre umbre
Și ropotele cailor se aud în depărtare,
Foșnind frunzele-n cale, izbind pământul cu copite goale.
Frunzele sunt în cădere liberă
Și nu apucă zorile, vine iarna cu ninsorile,
Se agață viscolul de ramuri
Și clopotele se aud cum bat din ce în ce mai tare,
Anunță vremuri tumultoase, cu iubiri canceroase,
Ura se sădește în cuvinte,
Iar iubirea dispare printre morminte.
———————————-
Anca-Maria DAVID
24 septembrie, 2018