Suntem sătui
Suntem sătui de foame şi supliciu
şi nu mai vrem în niciun chip să fim
tot generaţii pentru sacrificiu,
în sărăcie cruntă să trăim.
Vrem ca toţi profitorii să plătească
pentru imensul rău ce ne-au făcut,
să-şi lepede înşelătoarea mască
şi să-şi arate sufletul vândut.
Prea mult ne-au umilit în suferinţă
bătându-şi joc de-al ţării viitor
scuipând pe demnitate şi credinţă,
ţinând în lanţuri un întreg popor.
Batjocura nu poate fi iertată,
nevinovaţii urlă din mormânt
când ţara de durere sfâşiată
cu răzbunarea face legământ.
O ţară-ntreagă stă în acuzare
şi-n ceasul disperării crunt şi greu
pentru mișei nu are îndurare
nici mult prea-ndurătorul Dumnezeu!
1990
Rugă pe tăişul sabiei
Unde-ai ascuns dreptatea, Doamne,
că nu o mai găsim deloc?
De ce pe cei ce îşi bat joc
de noi, îi laşi să ne condamne
numai la plâns şi nenoroc?
Nu mai putem sluji minciuna
ce-n chip de ciumă s-a întins.
Ei sunt convinşi că au învins
însă nu simt deloc furtuna
ce sufletele ne-a cuprins.
Ne vom scula din agonie
şi nu vom fi îndurători
cu cei care ne-au tras pe sfori
şi-au vrut ca ţara să ne fie
lipsită de-ai speranţei zori.
Răbdarea a ajuns la capăt,
iar ura fierbe pe tăciuni.
Oricât am fi noi oameni buni
ne-am săturat de mersul şchioapăt
numai prin gropi şi văgăuni.
Răsună din vecie ora
când de-opresori eliberat
pământu-acesta minunat
va fi-n sfârşit al tuturora
şi iarăşi binecuvîntat.
Dar pân’ atunci fii bun, Stăpâne,
şi scoate-ne din umilinţi.
Apleacă-Te spre rugăminţi,
căci altfel nu ne mai rămâne
decât să ne ieşim din minţi.
1990
Hei, haiduci!…
Hei, haiduci, haiduci
unde v-aţi pierdut
că pe la răscruci
n-aţi mai apărut?
Să fugă năuci
cei ce ne-au bătut
vieţile pe cruci.
Cine a înfrânt
mândri Feţi-Frumoşi
ce-au pus la pământ
zmeii fioroşi?
Azi voinicii sânt
nişte jalnici moşi
c-un pas în mormânt.
Unde au pierit
bravii luptători
care-au biruit
pe năvălitori?
Cum de-au devenit
trăgători de sfori
puşi pe jefuit?
Zmeii râd de noi
cocoţaţi pe frici
mestecând eroi
şi scuipând complici,
care înapoi
ne mână sub bici
prin ştiut noroi.
Aprigii haiduci
dorm nepăsători,
Feţi-Frumoşi năuci
fug rătăcitori,
pe când la răscruci,
ca de-atâtea ori
noi murim pe cruci!
1990
Răsplată
Schimbarea de nomenclatură
ce revoluţie se vrea,
va fi-n istorie înscrisă
ca cea mai mare cacealma.
Dar ce-i mai trist e că o parte
destul de mare din popor
nu a dorit decât să schimbe
un despot cu un impostor.
Vor sta uimiţi urmaşii noştri
ne-nţelegînd ce-am urmărit
şi pentru ce copii şi tineri
zadarnic viaţa şi-au jertfit.
Şi din mizeria cumplită
lăsată de-acest crunt sistem,
ne vor ucide amintirea
cu cel mai nemilos blestem.
1990
Iunie …
Iunie, iunie, lună sălbatecă
frântă de bâtele inconştiente
când în celulele urii demente
înţelepciunea a stat ostatecă.
Iunie, iunie, lună a somnului
sumbru şi tragic al naţiunii
când în speranţă-au dat buzna nebunii
scuipând cu ură dragostea Domnului.
Iunie, iunie, sfârşitul visului
ce începuse să se-nfiripe
când fără milă s-au rupt arìpe
sub tăvălugul greu al abisului.
Iunie, rană pe veci hemoragică,
lună a morţii şi a ruşinii,
stigmatizată-n istoria vinii
ca să rămână tristă şi tragică.
1990 – după sălbateca mineriadă ! –
————————————–
Anatol COVALI
București