Rugăciune către Sfinţii
Voievozi Mihail şi Gavriil
Voi, ce peste-ngereştile puteri
sunteţi Arhistrategi şi staţi mereu
aproape de Preabunul Dumnezeu
primind ale Lui blânde mângâieri,
Vegheaţi asupra mea, Arhangheli sfinţi,
şi-aşa cum daţi lumină tuturor,
atingeţi cu iubire blând, uşor,
sufletul meu şi ochii mei fierbinţi.
Tu, Mihail, ce-n cer ai adunat
soborul celor care n-au căzut,
fii şi în a mea viaţă vajnic scut,
ca să-mi rămână sufletul curat.
Tu, Gavriil, ce vise-ai tâlcuit
şi L-ai vestit Fecioarei pe Hristos,
veselitor arhanghel prea frumos,
nu mă lăsa să fiu nefericit.
Plin de iubire chem al vostru har,
arhangheli sfinţi, şi umilit vă cer
să vă rugaţi la Domnul Drept din cer
ca-n sufletu-mi să stea incendiar.
————————————–
Anatol COVALI
București
7 noiembrie, 2018