Trăiesc din plin
Din ce în ce mai mult, cred şi-s convins
că am făcut din teamă biruinţă
şi că degeaba de o vreme-s nins,
căci ruguri ard încredere-n fiinţă.
Trăiesc din plin orice superb avânt
purtând pe umeri aripe imense
şi-n cer s-a transformat al meu pământ
având într-însul constelaţii dense.
Vibrez de bucuria de-a fi fost
ales spre-a arăta că se mai poate
să-ncepi să-ţi făureşti altfel de rost
în zările ce par eternitate.
Văd tinereţea dându-mi buzna-n trup
în chip de o lumină minunată
şi-n vreme ce ca un vulcan erup,
se schimbă în prefaţă-a mea erată.
16 septembrie 2019
Prietenie
Eu nu-mi plec fruntea când vorbesc cu Tine
şi nu stau în genunchi umil, smerit.
Mă uit în ochii Tăi şi-mi este bine,
căci ştiu că totdeauna m-ai iubit.
Te-am socotit prieten. În fiinţă
nu Te-am simţit părinte sau stăpân
şi am ştiut că orişice dorinţă
pot s-o rostesc firesc, nu s-o îngân.
În dragoste Tu eşti nemărginire
şi n-am crezut că poţi să pedepseşti,
căci Tu întâi de toate eşti Iubire
şi pe oricine-oricum şi-oricând iubeşti.
M-ai ocrotit, mi-ai fost mereu aproape
spunându-mi să zâmbesc şi să nu plâng
şi simt intens cum mă săruţi pe pleoape
în vreme ce la pieptul meu te strâng !
15 septembrie 2019
Ajuns aici
Ştiam că pot.Toată fiinţa
vibra dorind să nu cedez
şi să-mi îndeplinesc dorinţa
pe care s-o transform în crez.
Şi-aşa a fost. Din împlinire
azi fericit şi vesel cânt,
nu doar romanţe de iubire,
ci şi îndemnuri de avânt.
Ajuns aici nu îmi mai pasă
că anii-s clipe-n zbor trecând,
căci senectutea e frumoasă
şi ştie să surâdă blând.
Zi după zi trăiesc în transă
dând vieţii mele un alt sens,
la fel cum ea îmi dă o şansă,
lăsându-mă să ard intens.
14 septembrie 2019
Nu-ţi pasã
Ţi-ai zidit în timp şi-n sens fortãreaţã
unde eşti convins cã nu-i cu putinţã
sã mai aibã tot ce-i urât în viaţã
vreo biruinţã.
Mai ai mult de mers. Ai saci de cuvinte
ce-aşteaptã sã faci din ele poeme,
iar sufletul tău îşi pune noi ţinte
în crez şi-n vreme.
De ce sã fii trist? N-are importanţã
cã-n acest sfârşit este plâns şi geamãt
câtã vreme-auzi în câte o stanţã
un tandru freamãt.
Pãsãrile mor, fluviile seacã,
aerul din jur e tot mai fierbinte,
dar poţi sã zâmbeşti şi sã spui: Ce dacã,
merg înainte!
Ninge viscolit, însã râzi. Nu-ţi pasã.
Simţi în aer câlţi, dar respiri cu sete.
Încã poţi sã spui cã-i floare frumoasã
orice scaiete.
14 septembrie 2019
Îţi aminteşti ?
Îţi aminteşti de clipele divine
pe care le-am trăit cu pasiune
când nimeni nu putea să ne dezbine,
căci dragostea ni se părea minune?
Eram noi doi şi-atât. Treceam prin viaţă
ţinându-ne de mână cu candoare
şi zi de zi credeam că-avem în faţă
o vreme ce părea nemuritoare.
A fost atâta patimă-n fiinţe,
atât senin în sufletele pure,
iar inimile pline de dorinţe
erau un freamăt viu, ca de pădure.
Eram, erai. Suntem, vom fi. De mână
ne ţinem cu tandreţe mai departe
bând apă din mirifica fântână
a dragostei care nu are moarte.
13 septembrie 2019
Bucurie
N-am venit din pură întâmplare !
Sunt convins că-anume-am fost ales
ca-n tapiserii nemuritoare
farmecul cuvintelor să-l ţes!
Simt în mine-o vrajă şi cuvinte
care par banale la-nceput
se preschimbă-n versuri ce în minte
pun pe orice gând câte-un sărut.
Şi e toamnă şi e primăvară,
soarele-i în pârg plin de mister,
când din suflet cântecele zboară
pentru-a-şi face cuiburile-n cer.
Poate fi mai mare bucurie
decât cea legată de-un destin
care îţi ia mâna ca să scrie
şoapte izvorâte din divin ?
12 septembrie 2019
————————————–
Anatol COVALI
București
Septembrie 2019