Mi-au rămas speranţe
Visurile mele
sunt nisip fierbinte
spulberat prin minte
de dorinţi rebele
dincolo de stele,
dar şi în cuvinte
unde-îşi află ţinte
şi par rândunele.
Dorurile-mi ară
zilnic amintirea
căutând iubirea
ca o primăvară
când incendiară
îţi era privirea
şi când fericirea
era stea polară.
Mi-au rămas speranţe
şi mai cred că poate
voi găsi în toate
mândre cutezanţe,
dându-le nuanţe
şi vitalitate,
să nu fie mate,
fără rezonanţe.
Am să sparg în diguri
uşi ca să am aer,
am să fug din vaer
şi din plânsu-n friguri,
paşii-îmi vor fi siguri,
n-am să mai fiu fraier
şi-am să torc din caer
de-ndrăzneli câştiguri.
————————————–
Anatol COVALI
București
21 noiembrie, 2018